Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Cei care s-au pensionat anticipat pot să ceară recalcularea pensiilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Un act normativ publicat în Monitorul Oficial le permite persoanelor care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului 2016 să ceară recalcularea pensiilor. Recalcularea se va face numai în cazul sumelor care urmează să fie primite, deci nu se vor face plăți retroactive.

Prin urmare, în cazul celor care s-au pensionat înainte de iulie 2016 și au avut parte de condiții vitrege, statul încearcă acum să se revanșeze față de aceștia.

 Festival de Romania 2024

”Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4) (privind noul mod de calcul – n. r.). Recalcularea (…) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului”, prevede Legea 216/2017.

Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, făcându-se referire la următoarele reduceri: dacă stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet este până la 1 an – procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare este de 0,5 la sută; peste 1 an – 0,45 la sută; peste 2 ani – 0,4 la sută; peste 3 ani – 0,35 la sută; peste 4 ani – 0,3 la sută; peste 5 ani – 0,25 la sută; peste 6 ani – 0,2 la sută; dacă stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet este între 7 și 8 ani – procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare este 0,15 la sută.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii

Bera Larisa

Publicat

în

Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea