Activități de informare, de Ziua Internaţională Împotriva Traficului şi Consumului de Droguri, derulare de CPECA și DSP Alba
- 26 iunie – Ziua Internaţională Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri
În concordanţă cu misiunea instituţională şi implicit, cu obiectivele specifice cuprinse în documentele strategice, în domeniul reducerii cererii de droguri, Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, ca în fiecare an se alătură organismelor internaţionale în marcarea „Zilei Internaţionale împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri”.
În acest context, specialiştii CPECA Alba vor desfăşura activităţi subsumate campaniei de prevenire a consumului de cannabis #PotAltfel, care are ca obiectiv general dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, precum şi promovarea unor modalităţi sănătoase de petrecere a timpului liber, ca alternativă la consumul de droguri, la nivelul populaţiei generale 15-64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară 15-24 de ani.
La Baza Sportivă Winner’s Club Ţălnar Alba Iulia şi Clubul Enjoy Life Alba Iulia se vor desfăşura activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare privind riscurile consumului de droguri, exerciţii interactive cu ochelari care simulează efectele consumului de alcool şi droguri, având ca obiectiv conştientizarea tinerilor cu privire la riscurile şi efectele consumului asupra organismului şi vor fi promovate alternative de viaţă sănătoasă în rândul tinerilor.
De asemenea, pentru marcarea zilei de 26 iunie, asistenţii medicali comunitari formaţi în cadrul unui atelier organizat de DSP Alba şi CPECA Alba, vor desfăşura activităţi de informare privind riscurile consumului de droguri în 35 de localităţi din jud. Alba.
Specialiştii antidrog invită publicul să se alăture acestui demers, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile şi consecinţele nocive ale consumului şi traficului de stupefiante.
***
Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.
An de an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu şi încurajează derularea, în lumea întreagă, a cât mai multor activităţi de atenţionare cu privire la acest fenomen.
Tema UNODC pentru Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri de anul acesta are ca mesaj: „Întâi ASCULTĂ! Ascultându-i pe copii şi tineri, realizezi un prim pas pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă”.
Medicii, psihologii şi asistenţii sociali ai Agenţiei Naţionale Antidrog atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun persoanele care consumă droguri: infecţii grave (HIV, HVC, HVB, TBC etc.), infarct sau hemoragii cerebrale, deces, abandon şcolar, degradarea relaţiilor sociale, pierderea locului de muncă, infracţionalitate etc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători
FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători Un apel umanitar a fost lansat pentru cinci copii și bunica lor, din localitatea Unirea a județului Alba, după ce flăcările au mistuit casa în care aceștia locuiau, în pragul sărbătorilor de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o oră
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !