Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

ANGAJĂRI în instituții din județul Alba. POSTURILE vacante la data de 18 iunie 2018, scoase la concurs. Condițiile de înscriere și calendarul examenelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mai multe instituții din Alba organizează concursuri pentru posturi vacante, în următoarea perioadă. Candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii, vechime în muncă sau alte cerinţe.

Posturi vacante la data de 18 iunie 2018 şi condiţii de participare la concurs:

*Primăria Municipiului Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției de execuție contractuale, vacante, de asistent medical la Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local“, Serviciul Baze Sportive şi Agrement, Compartimentul Bazin Olimpic.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii de specialitate – studii postlieeale absolvite în specialitatea asistenţă medicală;
  • vechime- ;
  • certificat de membru în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
  • autorizaţie de liberă practică pentru exercitarea profesiunii de asistent medical în unităţile medicale autorizate.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 iunie 2018, ora 15:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 09 iulie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
    ! Locul organizării probei scrise: la Centrul de Resurse „Academia Doamnelor”, Alba Iulia, Str. Gladiolelor nr. 3 A.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A, telefon: 0372/586.473.

*Direcţia de Asistenţă Socială Alba Iulia, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de consilier, grad profesional IA – Compartimentul Resurse Umane, Monitorizare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii universitare de licenţa absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de licenţă (Dl); economie;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare: minimum 9 ani;
  • cunoştinţe de operare PC – nivel mediu – certificat ECDL complet.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 iunie 2018, ora 15.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 06 iulie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Alba Iulia, Str. Bucovinei nr. 3, județul Alba, telefon 0258.810.325.

*Primăria Comunei Sohodol, Judeţul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei funcții publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul Protecție Civilă și Mediu.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalenta, grad profesional debutant, specialitatea tehnica – domeniu de studiu Ingineria mediului – domeniu de licenţă – ingineria mediului;
  • perfecţionări (specializări): cursuri în domeniul situaţiilor de urgenta, dovedite cu certificat corespunzător, respectiv curs șef serviciu voluatari- privat pentru situaţii de urgenţă.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 04 iulie 2018, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 iulie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Sohodol, Judeţul Alba, telefon 0373.550.063 sau 0733/917.087.

*Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Aiud, județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Financiar, Salarizare, Contabilitate.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare dc licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă – ştiinţe economice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 03 iulie 2018: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 iulie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Aiud, situată în Aiud, Str. Unirii nr. 8A, telefon 0258.862.313, e-mail [email protected].

*Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează:

  1. Serviciul de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap:
  • 1/4 post (0,25 normă) de medic specialist specialitatea medicină internă;
  • 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea psihiatrie;
  • 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea neurologie;
  • 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea oftalmologie;
  • 1/4 post (0,25 normă) de medic primar specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă;
  • 1/4 post (0,25 normă) de medic specialist specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă.
  1. Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsiliiatrică Galda de Jos:
  • 1/2 post (0,5 normă) de medic primar specialitatea psihiatrie;
  • 1/2 post (0,5 normă) de medic primar specialitatea psihiatrie;
  • 2 posturi de medic specialist specialitatea psihiatrie;
  • 1 post de medic primar;
  • 5 posturi de medic;
  1. Centrul de îngrijire şi Asistenţă Baia de Arieş:
  • 1 post de medic;
  1. Centrul de Plasament Blaj:
  • 1 post de muncitor calificat, treapta II (bucătar);
  1. Centrul de îngrijire şi Asistenţă Abrud:
  • 1 post de muncitor calificat IV (fochist)

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • medic primar/medic specialist la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap:
    • studii superioare de specialitate, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul medical;
    • adeverinţă/certificat de confirmare in gradul profesional în specialitatea: medicină de familie, recuperare, psihiatrie, medicină internă sau medicină generală;
    • certificat de membra al Colegiului Medicilor din Romania vizat pe anul in curs.
  •  medic primar şi medic specialist specialitatea psihiatrie la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos:
    • studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medical, specialitatea psihiatrie;
    • adeverinţă/certificat de confirmare în gradul profesional;
    • asigurare malpraxis;
    • autorizaţie de libera practica sau certificat de membru al Colegiului Medicilor din Romania vizat pe anul în curs.
  •  medic primar şi medic la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos şi Centrul de îngrijire şi Asistenţă Baia de Arieş:
    • studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medical, specialitatea medicină de familie, psihiatrie, medicină internă sau medicină generală;
    • adeverinţă/certificat de confirmare in gradul profesional;
    • asigurare malpraxis;
    • autorizaţie de libera practica sau certificat de membru al Colegiului Medicilor din România vizat pe anul în curs.
  • muncitor calificat, treapta n (bucătar):
    • studii generale, absolvite cu diplomă;
    • curs de calificare bucătar organizat de furnizori autorizaţi de formare profesionala acreditaţi;
    • vechime în profesia de bucătar 6 ani.
  • muncitor calificat IV (fochist):
    • studii generale, absolvite cu diplomă;
    • curs de calificare fochist organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 27 iunie 2018, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 05 iulie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba din Alba Iulia, Bulevardul I Decembrie 1918 nr. 68, telefon: 0258/818.266, interior 115, mobil 0755/069.660.

*Consiliul Judeţean Alba organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere, vacante de șef serviciu – Serviciul Administrarea Terenurilor, Clădirilor, Rețelelor de Alimentare cu Apă – Direcția Gestionarea Patrimoniului.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental (DFI) – ştiinţe sociale; Ramura de ştiinţe (RSI) – ştiinţe economice sau Domeniul fundamental (DFI) – ştiinţe sociale; Ramura de ştiinţe (RSI) – ştiinţe juridice sau Domeniul fundamental (DFI) – ştiinţe inginereşti;
  • candidaţii trebuie să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • candidaţii trebuie să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitarii funcţiei publice de minim 2 ani;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi;
  • funcţionarii publici de conducere pot promova într-o funcţie publică de conducere vacantă de nivel superior, conform prevederilor art. 140 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 iulie 2018: termen limită de depunere a dosarelor;
  • 12 iulie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Consiliului Judeţean Alba, Municipiul Alba Iulia, Piața Ion I.C.Brătianu nr.1, la Biroul resurse umane, tel. 0731.560.763, e-mail: [email protected].

*Consiliul Judeţean Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior la Serviciul Programe, Lucrări, Întreţinere Drumuri – Direcția Gestionarea Patrimoniului.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental (DFI) Științe inginerești, Ramura de ştiinţe (RSI) – Inginerie civilă, Domeniul de licenţă (DL) – Căi ferate, drumuri și poduri;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 iulie 2018: termen limită de depunere a dosarelor;
  • 11 iulie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Consiliului Judeţean Alba, Municipiul Alba Iulia, Piața Ion I.C.Brătianu nr.1, la Biroul resurse umane, tel. 0731.560.763, e-mail: [email protected].

*Primăria Oraşului Ocna Mureş, Judeţul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de conducere/execuție, vacante, după cum urmează:

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

• condiţiile specifice pentru funcţia contractuală de conducere de director sunt:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul educaţie fizică şi sport;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale de conducere de minimum 3 ani.

• condiţiile specifice pentru funcţia contractuală de execuţie de îngrijitor sunt:
studii generale/medii;
vechime în muncă -cel puţin 3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 05 iulie 2018: ora 10:00: proba scrisă;
  • 05 iulie 2018: ora 14:00: proba practică;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare la sediul: Primăriei Oraş Ocna Mureş, judeţul Alba, strada Nicolae Iorga nr. 27, telefon 0258.871.217.

*Primăria Comunei Mogoș, Judeţul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de consilier, I, debutant, în cadrul Compartimentului contabilitate din Aparatul de Specialitate al Primarului Comunei Mogoş.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 iulie 2018, ora 12:00: proba scrisă;
  • 11 iulie 2018, ora 12.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Mogoș nr. 3A, Judeţul Alba, telefon 0769.094.915, e-mail [email protected].

*Primăria Municipiului Blaj, Serviciul Public de Gospodărie Comunală, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, de:

  1. muncitor calificat – zidar (2 posturi);
  2. muncitor calificat – tâmplar;
  3. muncitor calificat – dulgher;
  4. muncitor calificat – zugrav;
  5. şofer;
  6. referent resurse umane debutant.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • muncitor calificat – zidar (2 posturi):
    • studii 8 clase şi curs de calificare sau şcoală profesională.
  • muncitor calificat – tâmplar:
    • studii 8 clase şi curs de calificare sau şcoală profesională.
  • muncitor calificat – dulgher:
    • studii 8 clase şi curs de calificare sau şcoală profesională.
  • muncitor calificat – zugrav:
    • studii 8 clase şi curs de calificare sau şcoală profesională.
  • şofer:
    • studii 8 clase;
    • permis de conducere B, F;
    • curs calificare maşinist la maşini pentru terasamente.
  • referent resurse umane debutant:
    • studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat;
    • curs calificare resurse umane.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 iunie 2018, ora 14.00, data limită de depunere a dosarelor;
  • 29 iunie 2018, ora 10.00, proba scrisă;
  • 02 iulie 2018, ora 14.00, proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110, 0724/060.511.

*Serviciul de Ambulanţă Judeţean Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție, vacante de şofer autosanitară I.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • diplomă de bacalaureat;
  • permis de conducere pentru şofer profesionist, categoriile B şi C;
  • diplomă de absolvire a cursului de ambulanţier;
  • 6 ani vechime ca şofer profesionist.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 20 iunie 2018, ora 13:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 28 iunie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 03 iulie 2018, ora 10.00: proba practică și proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Alba din Alba Iulia, str. Calea Moţilor nr. 83, Judeţul Alba, telefon: 0258/834.211.

*Primăria Avram Iancu, Judeţul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează:

  1. jurist documente inclusiv antreprenoriat: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul studii universitare juridice, experienţă minimă<5 ani, timp parţial, 4 ore/zi, durata timpului de muncă fiind de 20 ore pe săptămână;
  2. postul 1 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţă minimă <5 ani. timp parţial, 4 ore zi, durata timpului de muncă fiind de 20 ore pe săptămână;
  3. postul 2 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţă minimă <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi, durata timpului de muncă fiind de 20 ore pe săptămână;

3 postul 3 de expert înfiinţare şi monitorizare antreprenoriat: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţă minimă <5 ani. timp parţial, 4 ore/zi, durata timpului de muncă fiind de 20 ore pe săptămână;

  1. asistent social: studii universitare de licenţă absolvite eu diplomă, experienţă minimă <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi, durata timpului de muncă fiind de 20 ore pe săptămână;
  2. responsabil financiar: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, experienţă <5 ani, timp parţial, 4 ore/zi, durata timpului de muncă fiind de 20 ore pe săptămână.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 iunie 2018: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 28 iunie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 28 iunie 2018, ora 13:00: proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Comunei Orlat, strada Avram lancu nr, 169, judeţul Alba.

*Primăria Orașului Cugir, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, de polițist local, clasa III, grad profesional asistent – Compartimentul Ordine și Liniște Publică, Circulație pe Drumurile Publice, din cadrul Serviciului Poliție Locală.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii liceale, respectiv studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 6 luni.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 iunie 2018: termenul limită pentru depunere a dosarelor;
  • 05 iulie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

*Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante de arhitect şef al municipiului Aiud, judeţul Alba şi director executiv – Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Aiud, judeţul Alba.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • arhitect şef al municipiului Aiud, judeţul Alba:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau în domeniul urbanism cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului conform art. 36 indice1 lit. b) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • atestat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani.
  • director executiv – Direcţia Economică:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani;

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 iunie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 03 iulie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

*Consiliul de administraţie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia organizează în temeiul prevederilor art. 177, art. 187 alin. (10) lit. b) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, persoana fizică, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

Criterii de selecție

Concursul se desfăşoară în două etape, după cum urmează:

– etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, etapă eliminatorie;

– etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba, Bd. Revoluţiei 1989, nr. 23, telefon 0258/820.825.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors

Bera Larisa

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea