Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Atenționare meteorologică de FURTUNI în Alba și alte 29 de județe. Grindină, vijelii și descărcări electrice

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cea mai mare parte a ţării se află sub cod galben de ploi abundente şi inundaţii. În Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp, îndeosebi în sud-vest și în zona montană. Iată cum vor evolua temperaturile și unde vor fi mai intense fenomenele.

Codul galben de furtuni vizează jumătatea de vest a ţării şi toată zona montană. Atenţionarea de vreme severă va fi în vigoare până mâine dimineaţă la ora 08:00. Vor fi ploi torenţiale ce pot aduce cantităţi de apă de peste 25 de litri/mp în majoritatea zonelor amintite şi de peste 50 l/mp la munte şi în sud-vest.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Prin urmare, majoritatea rârurilor din vest, centru, nord şi sud vor fi sub atenţionare de inundaţii până mâine la ora 16:00, iar cele din Banat, Oltenia şi vestul Munteniei se vor afla sub cod portocaliu până la miezul nopţii. De asemenea, vor fi descărcări electrice, vijelii şi grindină. Astfel de fenomene vor apărea şi în restul ţării, dar pe suprafeţe mai mici.

Mâine, după ieşirea din vigoare a atenţionării meteo, ploile vor scădea în intensitate, dar vor rămâne, totuşi, prezente în majoritatea regiunilor.

Averse vor fi şi sâmbătă, dar după orele prânzului şi vor fi mai abundente la munte şi în estul ţării. Apoi, duminică, vor prefera zonele montane şi submontane. Şi temperaturile vor bate în retragere, iar la finalul săptămânii se vor opri la 31 de grade Celsius.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea