Evaluare Națională 2018: Elevii de clasa a VIII-a susțin, miercuri, proba la matematică
Absolvenții de clasa a VIII-a susțin, miercuri, între orele 9.00 și 11.00 Evaluarea Națională la limba și literatura română, la sesiunea din acest an fiind așteptați să participe peste 150.000 de elevi din toată țara și peste 2.500 din județul Alba.
Joi, 14 iunie, are loc proba de limba şi literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12,00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii (în intervalul orar 14,00 – 19,00).
Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 23 iunie.
Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, se menţionează în comunicat.
MEN reaminteşte că probele sunt monitorizate audio-video.
„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/ centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen”, arată comunicatul MEN.
De asemenea, MEN precizează că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.
„Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică”, subliniază sursa citată.
Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a EN VIII, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1.
Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie şi o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul 0800801100 va fi disponibil în perioada 11 – 14 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8,00 – 14,00.
Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi