Unirea Alba Iulia, o victorie și o înfrângere, cu același scor, 4-0, la etapa de zonă la juniori C
Unirea Alba Iulia, campioana județeană la Under 15, a participat în aceste zile la etapa de zonă de la Arad, puștii „alb-negri” conduși de Gică Bran înregistrând, în cadrul grupei, la Sînicolau Mic, o victorie și o înfrângere, ratând calificarea la etapa superioară. Mai întâi, uniriștii au învins, în primul meci, pe CSM Școlar Reșița, scor 4-0 (1-0), goluri marcate de Domșa – două, Haj și M. Dăscălescu jr, iar astăzi, 1 iunie, de Ziua Copilului, a pierdut cu același scor, 0-4 (0-2), ASU Poli Timișoara, campioana națională de anul trecut a respectivei categorii de vârstă.
„Eu sunt mulțumit de modul cum s-au comportat băieții. Sun convins că dacă întâlneam ASU Poli Timișoara în meciul inaugural le făceam altfel față. A intervenit oboseala primului joc, plus că în prima repreză, bănățenii meritau cu cartonaș roșu, prntru lovire cu pumnul„, a spus Gică Bran.
Este a doua reprezentantă a clubului din Cetatea Marii Uniri care reprezintă Alba la etapele superioare ale competițiilor juvenile, după ce săptămâna trecută, tot în Arad, au jucat puștii Under 11, pregătiți de Ciprian Selagea, în acest sezon Unirea Alba Iulia câștigând 4 campionate județene.
Revenind la echipa lui Gică Bran, aceasta a dominat copios întrecerea din Alba, o singură remiză în cele 22 de întâlniri (4-4 în ultima rundă a sezonului, cu CSȘ Blaj). Firesc, superlativele sezonului au fost trecute în dreptul campioanei, 160-14 golaveraj general, unul zdrobitor, cea mai prolifică ofensivă și cel mai puternic compartiment defensiv. Golgheter este talentatul Vlad Domșa, ce a semnat peste 30 la sută din reușitele propriei echipe, marcând 59 de goluri. Din efectivul ce cuprinde 9 jucători din anul 2003 și 13 din anul 2004, mai face parte și fiul președintelui unirist Mihai Dăscălescu.
Lotul deplasat: Sorin Ghenescu, Dragoș Pop – portari, Eduard Szabo, Emanuel Codrea, Dennis Fățan, Darius Stănilă, Florin Popa, Marius David, Ionuț Măhăra, Mihai Alexandru Dăscălescu, Vlad Domșa, Paul Haj, Radu Dula, Rareș Iancu, George Mărginean, Cătălin Crișan, Florin Jurj, Alexandru Pascu, George Lupean, Robert Scrobotă, Rareș Cojocaru, Cătălin Dănilă – jucători de câmp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan