România, a treia în lume în privința deficitului de personal. Specialiștii pleacă din țară, iar firmele nu mai au pe cine să angajeze
România fără angajaţi. Țara noastră este a treia în lume în privința deficitului de personal.
Ne-au plecat specialiștii din țară, iar firmele nu mai au pe cine să angajeze. La ușile companiilor nu mai așteaptă nimeni cu CV-ul în mână. Șefii încearcă să pună la punct strategii prin care să îi rețină pe angajați pe termen lung. Totul pentru ca afacerea lor să resimtă cât mai puțin criza de forţă de muncă.
Șefii companiilor din România fac strategii ca să-şi păstreze angajaţii, îngrijoraţi de exodul specialiştilor.
Facilități pe care, mai ales tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani, le apreciază și le caută atunci când își aleg job-ul.
Specialiștii în resurse umane spun că tendința este într-o continuă creștere în ultimii 4 ani, iar salariul a ajuns să nu mai fie o componentă primordială în alegerea sau păstrarea unui loc de muncă.
România este, la ora actuală, pe locul 3 în lume în ceea ce privește deficitul de personal, cu 72 de procente. Pe locul doi se află Taiwan, cu 73 de procente, iar prima în clasament e Japonia, cu 89 de procente. Statistica arată că, la fiecare 9 minute, un specialist părăsește țara.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan