Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

Cătălin Buciuman, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, medaliat cu aur la Campionatul European de Powerlifting din Cehia/ Alte medalii obținute de sportivi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cătălin Buciuman, sportiv legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a fost medaliat cu aur la proba de împins din culcat a Campionatului European de Powerlifting, ce s-a desfășurat în perioada 5-12 mai în Cehia.

Sportivul Cătălin Buciuman (cat. 74 kg) a ridicat 195 de kilograme la proba împins din culcat, obținând cel mai bun rezultat dintre toți concurenții, la tineret, și a urcat, astfel, pe prima treaptă a podiumului la această probă, devenind campion european.

De asemenea, alte rezultate importante la tineret (juniori 1) au fost obținute de Dan Turuș (cat. 105 kg), sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, care a obținut patru medalii de bronz la probele de genuflexiuni (a ridicat 250 de kilograme), împins din culcat (172 de kilograme) și îndreptări (220 de kilograme), respectiv la total. La rândul său, Laurențiu Avram (cat. 74 kg), chiar dacă nu vine acasă cu medalii, a obținut rezultate bune, două locuri 5 și două locuri 6.

La seniori, CS Unirea Alba Iulia a obținut o medalie de bronz prin Andrei Cioflică (cat. 74 kg), la proba împins din culcat, după ce a ridicat 200 de kilograme. Seniorul Andrei Irimie (cat. 83 kg), sportiv cu rezultate foarte bune, a intrat în luptă direct pentru medalia de aur, însă a ratat toate cele trei încercări.

”Mulțumesc Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia pentru că, în afara sprijinului primit de la Ministerul Tineretului și Sportului, este alături de noi și sprijină sportivii legitimați. Îi mulțumesc directorului Corneliu Mureșan. În afară de medalii, s-au obținut și locuri bune la campionat și asta mă bucură”, a spus instructorul voluntar al CS Unirea Alba Iulia, Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting.

Competiția a avut loc în perioada 5-12 mai în Cehia, la Plzen.

Powerliftingul este un sport în care se încearcă ridicarea unei greutăți maxime în trei stiluri diferite, respectiv genuflexiuni, împins din culcat și îndreptări. Sportivii beneficiază de trei încercări în fiecare stil de ridicare. Competiția se desfășoară în general pe categorii de vârstă și greutate și este câștigată de sportivul care obține cumulat cel mai mare total, în calcularea totalului fiind luată în considerare doar repetarea maximală pentru fiecare tip de ridicare.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are în prezent șapte secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea