Cred că putem ajunge chiar în finala campionatului!
interviu cu baschetbalista Ancuţa STOENESCU (CSU Alba Iulia)
Baschetbalista Ancuţa Stoenescu (CSU Alba Iulia), nou venită în Cetatea Marii Uniri are un palmares remarcabil pe terenul de baschet. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani a adunat numeroase titluri naţionale în ţară – patru cu ICIM Arad, două cu Livas Târgovişte, precum şi două titluri de campioană în Cipru, cu AEL Limassol. Ancuţa şi-a păstrat pe tricou numărul 24, la fel ca şi precedentul club BC Danzio Timişoara şi a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene U20 cu echipa naţională a României, bifând şi trei prezenţe la turneul final al Campionatului European de senioare (2001, 2005, 2007). Stabilită prin căsătorie în insula Afroditei, Stoenescu a bifat şi 5 stagiuni petrecute în străinătate, a mai jucat pentru Sporting Atena (Grecia), cu care a participat şi în Euroligă, Kervanos Stovrolou şi AEL Limassol (Cipru), Eliztur Ramla (Israel).
– Ai avut mai multe oferte în această pauză, de ce ai ales CSU Alba Iulia?
– Am ales propunerea venită de la Alba Iulia întrucât am înţeles că există un proiect de lungă durată, dar şi pentru performanţele pe care echipa le-a izbutit până acum. Am ajuns la o formaţie bună, clasată pe podium şi mi-am propus ca, până la urmă, să realizăm o performanţă cât mai frumoasă.
– Cum ţi se pare echipa şi pe ce poziţie crezi că se va clasa la final?
– Sper să avem un parcurs cât mai bun, cred că ne putem clasa cât mai sus şi că avem şanse chiar la o finală. Promit să fac tot ce pot pentru această echipă şi pentru suporterii albaiulieni. Fanii sunt foarte importanţi pentru orice echipă şi sportul fără suporteri nu ar mai fi acelaşi. Aş dori să vină în număr cât mai mare să ne susţină, pentru că altfel este când joci cu o sală plină, ca jucător prinzi aripi. Pentru mine, publicul este al şaselea jucător.
– Care au fost primul tău contact cu baschetul şi cum s-a derulat cariera personală până în prezent?
– Baschetul l-am început la Timişoara, iar, apoi, având în vedere că acolo nu exista o echipă de Divizia A, am fost nevoită să plec şi am ales să evoluez undeva aproape de casă, deoarece eram tânără. Am optat pentru Arad şi acolo mi-am petrecut mulţi ani, frumoşi pentru mine şi cariera mea. Apoi, am jucat o vreme îndelungată şi în străinătate iar, după câţiva ani, m-am hotărât să mă întorc în România, locul în care am început baschetul.
– Cum te-ai descrie ca jucătoare şi care crezi că este punctul tău forte?
– Prea serioasă cu baschetul, îmi place foarte mult şi uneori sunt prea strictă cu mine. Nu am avut neapărat un model în baschet, pur şi simplu am învăţat de la toată lumea. Mă uit des la baschet, văd lucrurile bune, le văd şi pe cele rele şi încerc să nu le fac. Apărarea îmi place foarte mult, iar, dacă în atac într-un meci nimic nu îţi intră şi poţi să cauţi scuze de genul că ai fost faultat şi arbitrul nu a văzut, în apărare totul ţine de voinţă şi de tine, cât de mult vrei să faci.
– Care este perioada din cariera ta pe care ţi-o aminteşti cu drag?
– Sunt multe. Atunci când câştigi, automat te şi bucuri şi am avut parte de multe victorii în plan baschetbalistic, de aceea îmi este greu să aleg unul anume.
Interviu realizat de
Sorin STANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia a susținut un triunghiular în Slovenia, la Rogla, întâlnind ND Gorica (remiză, 1-1) și CSM Reșița (eșec, 0-1). După ce amicalul cu NK Bistrica a fost anulat, uniriștii au susținut două teste a câte 45 de minute în aceeași zi, obținând rezultate de apreciat în fața unor oponenți din eșalonul superior. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie