Rămâi conectat

Sport

FOTO, CFR Cluj II – Industria Galda 4-1 (3-0) | „Campioana deplasărilor” a pierdut afară după 7 luni și o primă repriză de coșmar

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda, “campioana deplasărilor”, a suferit un neașteptat eșec extern, în deplasare cu CFR Cluj II, scor 1-4 (0-3), după o primă repriză de coșmar a elevilor lui Paul Ciucă, ce s-au văzut conduși la pauză cu 3-0.  Golurile gazdelor în mitanul inaugural au fost înscrise de Șter (22, penalty, fault făcut de Fl. Schiau), M. Coman, dublă (31 și 45+2, ambele cu capul). La reluare, vizitatorii au redus ecartul prin M. Lupșan (61, penalty, faultat Boancă), dar feroviarii au punctat din nou prin Pîrv (73, reluare din fața porții).

Oaspeții au fost de nerecunoscut în primele 45 de minutee când au prmit 3 goluri în 23 de minute. În precedentele dispute externe din retur, Industria a înregistrat 3 victorii (Iernut, Gaz Metan II și Cugir) și o remiză la Sănătatea Cluj, primind în total 3 goluri, mai puține decât cele încasate cu „feroviarii mici”!

*Paul Ciucă: „În momentele cheie noi am ratat, iar oponenții au înscris”

Deși am pierdut cu 4-1, diferența s-a făcut în momentele cheie al jocului, pe fondul pregătirii fizice superioare a adversarului. În ciuda scorului drastic rămânem cu impresia unui joc mai bun decât scorul înregistrat, dar în momentele cheie noi am ratat, iar oponenții au marcat și astfel s-a ajuns la această diferență clară. Până la deschiderea scorului, noi am controlat întâlnirea, apoi am primit două goluri, la primele situații ale adversarului. La 3-1 am mai avut o oportunitate prin S. Mureșan, dacă înscriam altfel stăteau lucrurile„, a declarat antrenorul Paul Ciucă, ce nu a contat pe Frențiu și G. Goronea – accidentați.

Veniți după un 3-0 de senzație în derby-ul “de Alba” cu Performanţa Ighiu (hat-trick Silviu Mureșan), găldenii au pierdut după mai bine de 7 luni în deplasare, singurul fiind înregistrat în etapa a 5-a, 22 septembrie 2017, pe “Cetate”, 0-1 cu Unirea Alba Iulia, adică de 225 de zile!  Industria mai întâlnește miercuri, 9 mai, acasă pe Unirea Dej, iar apoi stă.

CFR Cluj II: Ad. Rus – Hetea, Gilvan, Kereki, Roș, Pîrv, Petrila, Essel, Apostolache, M. Coman; rezerve Faroaș, Dodoi, Milandru, I. Rus, Ispas, Petruș, Cazan. Antrenor Gheorghe Barbu.

Industria: Iancău – Fl. Schiau, Haiduc, R. Trif (76, Olar), Boancă  – Vonya (50, Bedelean) – R. Moga, Al. Costea, D. Lupșan (78, D. Sîrb), Baghiu  (54, M. Cristea) – S. Mureșan; rezerve Angeru, Dup, Cioară. Antrenor Paul Ciucă.

Foto-text: Gligor UDREA

[nggallery id=5549]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: România, victorie extraordinară contra Serbiei la Europeanul Under 18 de volei feminin de la Blaj!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Victorie extraordinară obținută de reprezentativa României în a doua etapă a grupelor Campionatului European de volei feminin Under 18 de la Blaj. „Tricolorele” au învins Serbia, scor 3-1 (25-12, 21-25, 25-15, 25-21), luându-și revanșa pentru eșecul din finala mică a Balcaniadei de acum două săptămâni. A fost primul succes repurtat de România la Europene, echipa […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea