(P) Vino la Noaptea Lungă a Industriei! Star Transmission și Star Assembly te așteaptă în 10 mai, la Sebeș și Cugir
Cel mai așteptat eveniment al industriei automotive din România, Noaptea Lungă a Industriei are loc în acest an în 10 mai, la sediile Daimler România din Sebeș și Cugir.
Cu o participare record de 4000 de vizitatori în 2017, și evenimentul din acest an promite să menţină standardul şi să atragă mii de profesioniști și curioși ce-și doresc să simtă pulsul activității într-o companie producătoare de componente şi subansamble pentru autoturismele Mercedes-Benz.
Ca în anii precedenți, și la ediția din acest an, Star Transmission și Star Assembly pregătesc diferite activităţi pentru cei care vor participa: tururi în producție, expoziții de autoturisme Mercedes-Benz, concursuri cu premii-surpriză, prezentări de tehnologii și multe alte activități interactive.
Filialele Concernului Daimler în România sunt mereu în atenția profesioniștilor care își doresc o carieră în domeniul automotive, datorită implicării companiei în perfecționarea continuă a echipei prin organizarea cursurilor profesionale, a școlii de maiștri, dar și prin susținerea materială pe care o acordă studenților care fac practică în companie.
În cadrul evenimentului din 10 mai, vizitatorii vor avea ocazia sa urmărească procesul de producție în fabricile liderului mondial în industria automotive. De asemenea, vor putea să interacționeze direct cu membrii echipei Daimler România și să afle informații despre experiența de lucru a acestora, proiectele în care sunt implicați, dar și criteriile de performanță ale unui angajat Star Transmission și Star Assembly.
În cadrul concursului Speed Challenge, pasionații de automotive sunt așteptați să se înscrie la o probă contra cronometru: asamblarea corectă a unei cutii de viteză în 9 trepte. Cei mai pricepuți dintre participanți vor fi recompensați cu premii-surpriză!
De asemenea, dintre activități nu va lipsi partea de suflet a evenimentului, campania socială. La fiecare ediție Noaptea Lungă a Industriei, Star Transmission & Star Assembly derulează o campanie de responsabilitate socială, scopul acesteia fiind susținerea un proiect social de impact în comunitatea locală. În urma evenimentului din 2017, compania a donat 1 euro pentru fiecare kilometru parcurs de angajați pe bicicletă, susținând financiar amenajarea unei biblioteci în cadrul Școlii Gimnaziale Strungari, județul Alba.
“Ne bucurăm să putem organiza o nouă ediție a evenimentului Noaptea Lungă a Industriei, care demonstrează încă o dată impactul prezenței de peste 20 de ani a companiei Daimler în România. Suntem angajați în dezvoltarea continuă atât a unităților de producție și a echipei, cât și în comunitatea din care facem parte de peste două decenii.”, a spus dl Falk Pruscha, CEO al filialei Daimler România.
Pentru informații detaliate asupra programului, consultaţi pagina de Facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/332526000606590/
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025
Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025 Administrația Națională de Meteorologie prezintă prognoza pentru următoarea lună: estimări meteo 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025. Citește și: Vremea de Crăciun 2024, Revelion și în ianuarie 2025. Prognoza METEO pentru patru săptămâni […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor