Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Focar de rujeolă la Ocna Mureş: o familie a fost internată în spital

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Focar de rujeolă la Ocna Mureş: o familie a fost internată în spital.

Trei membri ai unei familii din Ocna Mureș reveniți recent din Italia au fost internați zilele trecute la spital cu diagnosticul de rujeolă (pojar), după ce au contractat boala de la niște rude din Arad, venite în vizită, a spus în ședința Colegiului Prefectural Alexandru Sinea, directorul Direcției de Sănătate Publică Alba. Cei trei pacienți spitalizați, un adult și doi copii, nu fuseseră vaccinați contra pojarului.

„Noi am intervenit imediat prin medici specialiști și medici ai DSP Alba, am mers acolo, am vaccinat contacții și oarecum am izolat focarul, ca să nu se extindă”, a spus directorul Alexandru Sinea, care a anunțat Ministerul Sănătății despre existența focarului și va cere noi doze de vaccin antirujeolă.

La solicitarea prefectului Dănuț Hălălai, șeful DSP Alba a spus că membrii familiei respective nu fuseseră vaccinați din cauză că fuseseră plecați în Italia și abia acum au revenit acasă. „Ei au fost stabiliți o perioadă în Italia, au venit și au primit vizita unor rude din județul Arad, care este cu mari probleme în ceea ce privește această boală (…) Cazurile au fost internate, am luat măsurile care se impun și sperăm ca pe viitor să meargă ca din august (când s-a confirmat ultimul caz – n.a.) până acum, să nu mai avem astfel de cazuri la nivelul județului”, a explicat Alexandru Sinea.

Rujeola este o afecțiune foarte contagioasă provocată de un virus, boala fiind caracterizată prin: erupție pe piele, febră peste 38 de grade, tuse, rinoree (curge nasul).

Potrivit ultimei situații centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la 20 aprilie 2018 numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă a fost de 12.368 de persoane, din care 49 au decedat. Una din 4 persoane care fac rujeolă are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de pacienți boala este mortală. În România, 9 din 10 părinți își vaccinează copiii împotriva rujeolei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat

Cezar Lancrajan

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea