Rămâi conectat

Politică Administrație

Preşedintele ALDE Alba, Ioan Lazăr: PNL ignoră declaraţiile antisemite ale propriului preşedinte de la Cotroceni, dar face scandal când propaganda statului paralel este criticată

Ziarul Unirea

Publicat

în

PNL, prin Florin Roman, sare ca ars în apărarea propagandei statului paralel, a celor pentru care spectacolul cătuşelor înseamnă justiţie, în detrimentul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Florin Roman, aşa cum ne-a obişnuit, vorbeşte ca să se audă vorbind. Îi place să se vadă în presă dând din gură fără rost şi îl atacă pe preşedintele Senatului din dorinţa de afirmare.

În primul rând, PNL a ales cel mai nepotrivit om pentru a ieşi public să solicite orice. Florin Roman s-a remarcat prin jigniri, prin invective, iar un asemenea personaj nu are căderea morală de a solicita ceva. De asemenea, justiţiarul Roman nu a mai părut la fel de vehement să solicite scuze atunci când Iohannis jignea un popor întreg, când Iohannis păta imaginea României prin remarcile sale antisemite.

PNL se atacă atunci când vine vorba de sistemul paralel. Dacă nu făcea nimeni referire la cei care susţin instituţiile de forţă, atunci PNL prin Roman nu mai era ofuscat. PNL, prin toate aceste reacţii nu face decât să arate că a devenit avocatul statului paralel şi întreţine manipularea unei părţi a românilor. În cazul lui Florin Roman acesta nu e altceva decât o trompetă a celor care stau şi trag sforile PNL-ului din umbră.

Departamentul de comunicare ALDE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea