Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Proiect al consilierului independent Mircea Trifu: La Alba Iulia, blocurile noi să aibă mai multe locuri de parcare și spații verzi

Ziarul Unirea

Publicat

în

În următoarea ședință a Consiliului Local Alba Iulia, Mircea Trifu, consilier independent, va supune votului aleșilor un proiect de hotărâre privind alocarea unui număr mai mare de locuri de parcare la blocurile noi, care se vor construi în Alba Iulia din 1 ianuarie 2019.

”Voi propune, totodată, ca 35 la sută din suprafața parcărilor să se afle la subsolul sau la parterul blocurilor, ceea ce va duce la creșterea suprafeței spațiilor verzi. Am venit cu această propunere de modificare a HCL 92/2006 ca urmare a sesizărilor venite din partea multor cetățeni ai municipiului, mai ales din cartierul Anghel Saligni, care a experimentat pentru prima dată un volum mai mare de construcții în centrul orașului – aproape 10 blocuri; locuitorii cartierului au semnalat faptul că un loc de parcare pe apartament este insuficient, în condițiile în care, potrivit cetățenilor, e foarte bine să avem o viziune pe termen lung în această privință”, a spus Mircea Trifu.

El a adăugat că astfel de hotărâri au adoptat multe municipii din țară, cum sunt, spre exemplu, Brașov – HCL 134/2018, Cluj-Napoca – Anexa 2 la Regulamentul local de urbanism, care prevede reguli clare în privința locurilor de parcare din vecinătatea blocurilor și Constanța – Regulament privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare în municipiu.

*Municipiul are nevoie de încă 17.000 de locuri de parcare

Potrivit consilierului Mircea Trifu, în prezent, în Alba Iulia sunt înmatriculate aproximativ 25.000 de autoturisme, iar municipiul are aproape 8.000 de locuri de parcare. Deficitul de 17.000 de locuri de parcare a dus la blocarea orașului, la ocuparea aleilor pietonale de mașini și la aglomerarea parcărilor din spatele blocurilor.

Proiectul de hotărâre vine să soluționeze parțial problema locurilor de parcare din oraș și să propună, pentru viitor, un sistem inteligent de construcție a locuințelor. Astfel, se propune alocarea: a două locuri de parcare/apartament în cazul ansamblurilor cu mai mult de 20 de apartamente și un regim de înălțime mai mare de P+3; un loc de parcare/apartament în cazul ansamblurilor care au sub 20 apartamente și un regim de înălțime de maximum P+3, exceptându-se construcţiile pentru care au fost deja aprobate documentaţiile de urbanism zonale (P.U.Z.) sau documentaţiile de urbanism de detaliu (P.U.D.), a căror proiectare şi procedură de autorizare sunt în curs de derulare.

Totodată, proiectul obligă constructorii de locuințe P+3 să asigure un necesar de minimum 35% din suprafața locurilor de parcare în regim subteran sau în interiorul construcției, în vederea salvării sau extinderii spațiilor verzi și de agrement din zonă. Trifu mai propune ca la subsolul sau la parterul blocurilor să fie amenajate spații pentru biciclete.

”În perioada următoare, proiectul va fi supus atenției cetățenilor. Aș vrea să construim împreună – cetățeni, arhitecți, factori decizionali și consilieri locali – acest proiect”, a spus Mircea Trifu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea