Conducătorii auto vor putea obține mai ușor duplicatul cărții de identitate a mașinii, în cazul pierderii sau furtului
Camera Deputaților a adoptat recent, cu unanimitate de voturi, ca for decizional, proiectul de modificare a OG nr. 78/2000, care prevede o procedură mai simplă pentru șoferii care vor eliberarea unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, în cazul pierderii sau furtului acesteia.
Și Senatul a votat pentru schimbarea prevederilor inițiate de Guvern, argumentate ca fiind o necesitate, deoarece procedurile actuale sunt “excesive” și în plus, se pot reduce costurile administrative. Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil proiectului, iar Comisia de industrii a avizat favorabil, dar cu unele amendamente propunerea.
Principalele modificări sunt:
– eliminarea obligativității prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului;
– completarea situațiilor de emitere a unui duplicat, pentru toate cazurile în care la înstrăinarea vehiculului, ultimului proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate;
– eliminarea obligativității publicării unui anunț în Monitorul Oficial în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului.
Ordonanța nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România – art. 161 va avea următorul cuprins:
“(1) În cazul pierderii, furtului sau al distrugerii cărții de identitate a vehiculului ori al nerespectării dispozițiilor art. 10 alin. (5), RAR poate emite un duplicat al cărții de identitate a vehiculului, după identificarea vehiculului.
(2) Procedura de eliberare a duplicatului cărții de identitate a vehiculului, în stuațiile prevăzute la alin. (1), precum și documentele necesare, se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor.
(3) Pentru emiterea de către R.A.R. a unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, nu este necesară publicarea pierderii, furtului sau distrugerii acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a” (amendament introdus de Comisia pentru transporturi)
În termen de 60 de zile de la adoptare, ministerul Transporturilor va actualiza Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor- RNTR 7. Legea intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi