Rămâi conectat

Actualitate

ANALIZĂ: Piața farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2018, estimate la 50 de miliarde lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Piața farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2018, apetitul românilor pentru pastile și tratamente fiind stimulat de campaniile publicitare din massmedia și de situația de criză din sistemul sanitar, estimările mergând spre atingerea pragului de 50 de miliarde de lei, se arată într-o analiză de specialitate remisă vineri AGERPRES.

În tentativa de a-și găsi singuri soluții pentru problemele de sănătate, românii apelează tot mai frecvent la farmacii, iar această tendință se vede în datele financiare. Potrivit unei analize realizate de Keysfin, care a luat în calcul datele financiare ale companiilor producătoare și distribuitoare de medicamente, afacerile acestora au evoluat susținut în ultimii ani, de la 37,92 miliarde de lei în 2012, la 47,87 miliarde lei în 2017, estimările pentru 2018 mergând spre 50 de miliarde de lei.

Creșterea prețurilor la medicamente, pe fondul valului de inflație din acest an, va influența în sens ascendent cifra de afaceri din acest sector, estimările noastre indicând aproximativ 49,77 miliarde lei. Nu este exclus ca această cifră să fie depășită, evoluția vremii cu efectele sale urmând să influențeze în mod substanțial această estimare, spun analiștii.

Creșterea afacerilor a fost însoțită și de o evoluție semnificativă a profitabilității. Dacă în 2012, firmele din industria farma raportau un profit total de 1,65 miliarde de lei, în 2017 s-a ajuns la 2,38 miliarde lei, iar în 2018, experții estimează un nivel cu 54% mai mare față de anul de referință 2012, de 2,53 miliarde lei.

”Creșterea cifrei de afaceri din industria farma, care a ajuns la 26% în intervalul 2012-2017, vine în principal pe fondul extinderii susținute a lanțurilor de farmacii și a campaniilor de promovare agresive. Urmând modelul implementat cu succes în alte țări, piața farma a devenit principalul consumator de bugete de promovare, iar efectele s-au văzut rapid, în creșterea afacerilor și a numărului de clienți”, au spus experții de la KeysFin.

Potrivit datelor statistice, în România erau înregistrați oficial, în 2016, 158 de producători de medicamente și preparate farmaceutice și peste 6700 de comercianți cu ridicată și amănuntul.

Potrivit analizei, marii jucători din piață și-au consolidat în ultimii ani afacerile, astfel că topul principalilor jucători nu a suferit modificări semnificative. Sectorul producției este condus de Terapia, cu afaceri de 567,98 milioane de lei (2016), companie urmată de firma ieșeană Antibiotice (334,99 milioane lei) și Sandoz, cu 320,38 milioane lei. Clasamentul producătorilor este completat, în ordinea cifrei de afaceri, de Labormed Pharma, Gedeon Richter România, Fiterman Pharma, Infomed Fluids și Biotehnos SA.

În segmenul comerțului cu amănuntul, topul investitorilor este condus de Sensiblu SRL, cu afaceri de 1,67 miliarde lei, companie urmată de DONA, cu 902,69 milioane lei în 2016 și Help Net Farma cu 549,90 milioane de lei. Topul comercianților, după cifra de afaceri, este completat de Catena Hygeia și Ropharma.

În ceea ce privește comerțul en gros, lider este Mediplus Exim cu o cifră de afaceri de 4 miliarde lei, urmat de Farmexpert DCI (2,9 miliarde lei).

Statistica KeysFin arată că, din punct de vedere geografic, cele mai multe firme din sectorul farma activează în București (1.237), urmat de Cluj (322), Argeș (285), Bihor (279), Iași (279) și Dolj (278 firme).

În total, în România erau înregistrate, în 2016, 6.905 companii în producția și distribuția de medicamente, cu peste 65.000 de angajați.

Experții estimează că în acest an companiile din comerțul farmaceutic își vor tempera extinderea teritorială, acoperirea geografică la nivel regional și local atingând un nivel considerat optim.

”În prezent asistăm la o consolidare a pieței. Din 2012 și până în prezent, jucătorii din farma au investit masiv în principal în extinderea rețelelor de distribuție, iar analizele noastre arată că am atins un moment de apogeu. 2018 se anunță a fi anul consolidărilor. Vom asista, cel mai probabil, la fuziuni și achiziții și mai puțin la deschideri de unități noi”, apreciază analiștii.

Trendul crescător se regăsește și la nivel global, piața globală a produselor farmaceutice fiind estimată să crească cu aproximativ 5% în acest an și să depășească 800 de miliarde de dolari.

În Europa, Germania este liderul incontestabil în privința producției de medicamente. În clasament urmează companiile din Marea Britanie, Elveția, Franța, Suedia, Danemarca.

Potrivit experților, viitorul pieței farmaceutice este strâns legat de dezvoltarea companiilor de biotehnologie, care dezvoltă noi tratamente, în special pe segmentul imuno-oncologic.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

„Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024”: Evenimentul pune în prim-plan realizările directorilor din liceele, școlile și grădinițele publice din România. Înscrieri deschise până pe 10 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024”: Evenimentul pune în prim-plan realizările directorilor din liceele, școlile și grădinițele publice din România. Înscrieri deschise până pe 10 iulie Directorii unităților de învățământ publice din România se pot înscrie pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024 online până pe 10 iulie 2024 (ora 23:59). Organizat de AVE (Asociația […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea