În prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu, duminică, 1 aprilie, la Alba Iulia, deschiderea oficială a cursului pentru Licența B UEFA
De 1 aprilie, Răzvan Burleanu, actualul președinte al FRF, va fi prezent în Alba, urmând să participe la deschiderea oficală a cursurilor pentru Licența B UEFA, la Alba Iulia, dar și la selecția de pe „Arena Cugir”, din cadrul proiectului „Performanța are viitor”.
În premieră națională, la Alba Iulia se va organiza în acest an cursuri pentru obținerea Licenței B UEFA, până acum acestea desfășurându-se doar în București. Este o realizare importantă a Asociației Județene de Fotbal Alba și în special a antrenorului Alin Hancăș. Deschiderea oficială a cursului va avea loc duminică, 1 aprilie, la ora 10.00, la Universitatea “1 Decembrie 1918”, în prezența rectorului Daniel Breaz și a actualului președinte al FRF, Răzvan Burleanu. Acesta are o zi plină în județul Alba, întrucât tot duminică va ajunge la “Arena Cugir”, pentru a asista la trialul copiilor din județele Alba, Hunedoara și Sibiu, cu vârste între 10 și 14 ani, în cadrul proiectului “Performanța are viitor”. Cu acest prilej, Răzvan Burleanu își va prezenta proiectul pentru alegerile din 18 aprilie, fiind al doilea candidat, după Ionuț Lupescu, ce se întâlnește cu votanții din județ.
Cei 21 de aspiranți la diploma de antrenor, între care trei din Alba, Ovidiu Crișan (jucător la Viitorul Sîntimbru), Cornel Pereat (antrenor CS Ocna Mureș) și Dan Bara, dar și Albuț și G. Giurgiu (jucători activi la “U” Cluj) vor parcurge trei module a câte 5 zile, 1-5 aprilie, 14-18 mai și 11-15 iunie, iar în 2-4 iulie sunt prevăzute examenele propriu-zise. Vor licenția antrenorii Dan Apolzan, Răzvan Rotaru, Ciprian Urican, Alin Hancăș, Valentin Sinescu, Bogdan Merișanu, Costi Giurescu, Dan Iordăchescu, dar și Florian Brumaru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
Tudor Balu, voleibalistul din Blaj, transfer la Unirea Dej, după ce a devenit campion cu Corona Brașov
Tudor Balu, voleibalistul din Blaj, transfer la Unirea Dej, după ce a devenit campion cu Corona Brașov După ce a devenit campion național cu Corona Brașov, tânărul voleibalist din Blaj Tudor Balu a semnat cu CS Unirea Dej, echipă ce are un nou antrenor grecul Nikolaos Gitzekos, după ce sezonul trecut a terminat pe poziția […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 34 de minute
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum o zi
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari