Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Tânără din Ocna Mureș, care ar fi înșelat zeci de persoane pe internet, reținută de polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

YouTube video

O tânără din Ocna Mureș, care ar fi înșelat zeci de persoane pe internet, a fost reținută, marți, de polițiști, iar miercuri este dusă la parchet pentru dispunerea măsurilor legale. Ea le-ar fi promis oamenilor că le aduce produse din afara Uniunii Europene, de pe site-ul aliexpress.com, fără taxe vamale.

UPDATE: Tânăra este cercetată în libertate, sub măsura controlului judiciar.

”În perioada 2015-2018, tânăra, prin intermediul unei rețele de socializare, ar fi înșelat zeci de persoane din toată țara promițându-le achiziționarea de diverse bunuri de pe un site de internet cu produse din afara Uniunii Europene la prețuri avantajoase și fără taxe vamale, fără ca ulterior să-și mai onoreze promisiunea. Până în prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sesizat de 10 victime, ce ar fi plătit sume între 50 și 2000 de lei, însă există bănuiala că numărul acestora este mult mai mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.

UPDATE IPJ Alba:

Poliţiştii din Alba au reţinut o tânără ce este bănuită de comiterea de înşelăciuni. Prin intermediul reţelelor de socializare, aceasta ar fi convins zeci de persoane că poate să comande diverse bunuri, de pe un site cu produse din afara Comunității Europene, la preţuri avantajoase şi fără să plătească taxe vamale.

La data de 27 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de o tânără de 29 de ani, din Ocna Mureş, bănuită de înşelăciune.

Se pare că, în perioada anilor 2015 – 2018 tânăra, prin intermediul unei reţele de socializare, ar fi înşelat zeci de persoane, din toată ţara, promițându-le achiziţionarea de diverse bunuri de pe un site de internet, cu produse din afara Uniunii Europene, la preţuri avantajoase şi fără taxe vamale, fără ca ulterior să îşi mai onoreze promisiunea.

Până în prezent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat de 10 victime, ce ar fi plătit sume cuprinse între 50 şi 2.000 de lei, însă există bănuiala că numărul victimelor este mult mai mare.

Urmează ca în cursul zilei de azi, 28 martie, tânăra să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

[nggallery id=5363]

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbatul din Zlatna care a îndemnat la revoltă și împușcarea președintelui României, cercetat sub control judiciar: ”Coasa în schinare, cuțâtul la teacă, furca și toporul, LA RĂZBOI!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Zlatna care a îndemnat la revoltă și împușcarea președintelui României, cercetat sub control judiciar: ”Coasa în schinare, cuțâtul la teacă, furca și toporul, LA RĂZBOI!” Bărbatul din Zlatna care a îndemnat la revoltă în stradă ca la Revoluția din ’89 și împușcarea președintelui României, în timpul unui live pe rețelele de sicializare, este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea