Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Contractele de credit și de leasing să nu mai fie titluri executorii. Proiect votat în Senat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un proiect legislativ care propune ca contractele de credit și de leasing încheiate cu consumatorii ar putea să nu mai fie titluri executorii, a fost votat luni de Senat. Dacă și deputații vor vota pentru aprobarea propunerii, executarea silită în cazul acestor contracte se va face mai greu. Senatorii au mai votat și pentru prelungirea cu o lună a perioadei după care se poate rezilia contractul de leasing ca urmare a neplății ratelor, precum și pentru detalierea despăgubirilor de plătit în cazul în care se dă înapoi bunul.

Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing precum si a Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului mai trebuie dezbătută și votată favorabil și în Camera Deputaților, care va avea ultimul cuvânt. Apoi, șeful statului va trebui să aprobe proiectul, urmând ca el să apară în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Ce ar însemna dacă contractele de credit și de leasing nu ar mai fi titluri executorii? Ar însemna ca executarea silită să pornească mai greu decât acum, când se merge direct cu contractul la executor – ar fi necesară obținerea executării silite prin instanța de judecată.

E important să subliniem că beneficiul nu va fi acordat firmelor sau persoanelor fizice autorizate care se împrumută la bănci ori încheie contracte de leasing.

Apoi, dacă acum se poate rezilia contractul de leasing la două luni după neplata ratelor, senatorii au votat azi pentru un termen mai lung, respectiv de trei luni.

În cazul în care utilizatorul restituie bunul în termenul prevăzut în contract, eventualele despăgubiri nu pot cuprinde decât diferența între totalul sumelor datorate conform contractului diminuată cu valoarea obținută prin valorificare exclusiv TVA sau, după caz, printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat conform legii. Sumele datorate conform contractului de leasing sunt formate din facturile emise și neachitate, valoarea de intrare rămasă de achitat până la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduală, cheltuieli cu asigurările bunului, reprezentate de polița de asigurare obligatorie și/sau polița de asigurare facultativă, amenzi de circulație și amenzi pentru neplata rovinietei și alte amenzi aferente bunului, precum și taxe/impozite aferente bunului”, au mai votat senatorii azi.

Atenție! Propunerea legislativă privind executorialitatea acestor contracte NU se aplică momentan. Ea trebuie adoptată și de Camera Deputaților, aprobată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea