Jandarmeria Alba va stinge luminile sâmbătă seara, în cadrul Campaniei “Ora Pământului”
Jandarmeria Alba se va alătura şi în 2018, pentru al optulea an consecutiv, la Campania “Ora Pământului”. Comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba a adresat un apel tuturor angajaţilor de a participa sâmbătă, 24 martie a.c., la campania “Ora Pământului”, în semn de susţinere a eforturilor împotriva poluării şi a încălzirii globale.
În acest sens, între orele 20.30 – 21.30, jandarmii din judeţul Alba se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor la această campanie ecologică, prin stingerea luminilor neesenţiale – exterioare şi interioare – şi deconectarea aparatelor aflate în stand by atât la sediul central din Alba Iulia cât şi la subunităţile dislocate în localităţile Sebeş, Aiud şi Câmpeni dar și la posturile montane de la Șugag, Arieșeni și Roșia Montană. Această iniţiativă va fi aplicată şi la nivelul locuinţelor proprii ale personalului, Jandarmeria Alba implicându-se astfel nu doar la nivel instituţional, ci şi la nivelul familiilor membrilor instituţiei.
Jandarmeria Română a rămas un partener constant al acțiunii „Ora Pământului”, iar demersurile de protejare a mediului nu se limitează doar la o singură acțiune, ci și la promovarea la nivel național, în toate unitățile, a unui consum rațional al energiei, cu scopul reducerii cheltuielilor administrative, dar și pentru reducerea poluării.
Ora Pământului (engleză Earth Hour) este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.
Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup internațional de lobby pentru mediu și cotidianul australian Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney, cel mai mare oraș din Australia, între orele 19:30 și 20:30 la 21 martie 2007. Prin Ora Pământului 2007 se estimează că electricitatea consumată în Sydney a scăzut între 2,1% și 10,2% în aceea oră și că au participat 2,2 milioane de oameni. Al doilea eveniment Ora Pământului a avut loc la 29 martie 2008, între orele 20:00 și 21:00 (ora locală), în Sydney și în multe orașe importante ale lumii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan