Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

ISU Alba: Reguli de comportare pe timpul producerii unui cutremur

Ziarul Unirea

Publicat

în

Declanşarea unui cutremur ne surprinde întotdeauna. De aceea, mişcările seismice au efecte psihologice negative asupra oamenilor, obişnuiţi să considere Pământul ca un suport sigur. În acele momente, când totul în jur se zguduie violent, cad obiecte, trosnesc pereţii şi se prăbuşesc clădiri, oamenii sunt cuprinşi de o spaimă cumplită, după care îşi revin cu greu. 

În ultima perioadă, pe teritoriul României, s-au înregistrat mai multe cutremure  de magnitudine redusă sau moderată. Aceste evenimente au devenit ”subiecte de top” în mass-media și astel au fost transmise către populaţie informaţii discordante cu privire la măsurile şi modul de comportare cu prilejul unui astfel de eveniment.

În acest context, Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de  Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență şi-a propus demararea  unei campanii naționale de informare preventive numită Campaniei Naţionale de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur”, al cărui obiectiv principal este conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur.

Trebuie să înţelegem că un astfel de eveniment nu va putea fi prevenit, iar  consecinţele lui, mai mult sau mai puţin grave, cu mai multe sau mai puţine victime, depind în bună măsură de modul în care fiecare dintre noi înţelegem să ne pregătim şi  să ne comportăm corect într-o astfel de situaţie.

Întrucât efectele negative ale unui seism pot fi diminuate prin respectarea de către populaţie a unor reguli esenţiale, reamintim populaţiei câteva măsuri de protecţie în timpul producerii  unui cutremur:

  • Fiţi calmi şi acţionaţi imediat; nu strigaţi şi nu alergaţi.
  • Staţi departe de geamuri, uşi de sticlă, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt;
  • Aşezaţi-vă sub o masă solidă sau ghemuiţi-vă, lipit de un perete interior; dacă în apropiere nu se află o masă sau un birou, acoperiţi-vă faţa şi capul cu mâinile încrucişate şi aşezaţi-vă într-un colţ mai ferit al încăperii.
  • Nu fugiţi pe scări, nu săriţi pe fereastră şi nu folosiţi ascensorul.
  • Dacă aveţi timp, întrerupeţi alimentarea cu apă, gaze şi electricitate;
  • Dacă vă aflaţi pe stradă, în faţa unei clădiri, rămâneţi departe de aceasta;
  • Feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, care de obicei se pot prăbuşi în stradă;
  • Nu alergaţi pe stradă, deplasaţi-vă cu calm spre un loc deschis şi sigur.
  • Dacă sunteţi surprins în autoturism, opriţi-vă cât puteţi de repede într-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi staţi înăuntru;
  • Feriţi-vă de firele de curent electric căzute.
  • Dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră până se termină mişcarea seismică;
  • Conducătorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele.
  • În metrou, dacă acesta s-a oprit în tunel, între staţii, păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, fără a părăsi vagoanele.
  • Dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, biserică, stadion, sală de şedinţe) nu alergaţi spre ieşire; îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul;
  • Staţi calmi şi liniştiţi-i pe cei din jurul vostru.

Mai multe informații despre campanie pe www.nutremurlacutremur.ro și pe platforma națională de pregătire pentru situații de urgență www.fiipregătit.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea