Loc de parcare permanent pentru firme, contra unei taxe majorate la 200 de lei pe an – Proiect pus din nou în dezbaterea Consiliului Local Alba Iulia
Administrația locală din Alba Iulia reia demersurile de modificare a regulamentului pentru parcările închiriate din oraș. Se propune din nou acordarea de locuri de parcare permanente, pentru firme, contra unei taxe majorate la 200 de lei/an. Proiectul de hotărâre a mai fost pus în dezbatere în ședința CL din 30 ianuarie și va fi supus din nou la vot, în ședința CL din 22 martie.
”Printre modificările aduse Regulamentului prin HCL nr.309/2017 se numără şi aceea potrivit căreia beneficiarii locurilor de parcare de reşedinţă nu mai au dreptul exclusiv de a folosi locurile de parcare atribuite 24 de ore pe zi, stabilindu-se că aceştia au un drept de folosinţă exclusivă asupra locurilor de parcare de luni până vineri între orele 16.00 – 08.00. iar sâmbăta şi duminica pe tot parcursul zilei, între orele 08.00 – 16.00 ale fiecărei zile, de luni până vineri, locurile de parcare putând fi folosite liber de orice persoană, cu excepţia locurilor atribuite persoanelor cu handicap pentru care beneficiarii acestora beneficiază de un drept exclusiv de folosinţă 24 de ore/zi, 7 zile pe săptămână.
După aprobarea acestor modificări, mai mulţi reprezentanţi ai unor persoane juridice(societăţi comerciale, cabinete medicale, etc.) ne-au semnalat faptul că această modificare a programului de utilizare exclusivă de către beneficiari a locurilor de parcare perturbă buna desfăşurare a activităţilor pe care le desfăşoară având în vedere faptul că aceste entităţi îşi desfăşoară cea mai mare parte din activitate de dimineaţa până seara, unele chiar şi la sfârşit de săptămână, motiv pentru care solicită modificarea Regulamentului pentru a li se permite să utilizeze locurile de parcare ce le-au fost atribuite pentru perioade mai lungi de timp.
Având în vedere cele de mai sus, vă supunem spre dezbatere prezentul proiect de hotărâre, proiect prin care propunem ca persoanele juridice deţinătoare de locuri de parcare în parcările dc reşedinţă de pe raza municipiului Alba Iulia să aibă dreptul de a folosi locurile de parcare cc le-au fost atribuite 24 de ore/zi, 7 zile pe săptămână, urmând ca marcarea acestor locuri să se facă de către aceste persoane juridice cu vopsea de culoare albastră, pentru a le putea distinge cu uşurinţă de celelalte locuri de parcare.
Totodată, deoarece durata de timp în care persoanele juridice pot utiliza exclusiv locurile de parcare atribuite este semnificativ mai mare decât cea a celorlalţi beneficiari dc locuri de parcare, vă propunem să fiţi de acord cu majorarea taxei de parcare pentru aceste entităţi de la 120 lei/an/loc de parcare cu TVA inclus la 200 lei/an/loc de parcare cu TVA inclus”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul.
La ședința Consiliului Local Alba Iulia, din 30 ianuarie, același proiect de hotărâre a fost respins. În prezent, beneficiarii locurilor de parcare plătesc 120 de lei /an și au dreptul să le folosească de luni până vineri, între orele 16.00 – 08.00, iar sâmbăta și duminica pe tot parcursul zilei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba Iulia, cercetat pentru furt: Cum a încercat să „plece” cu un televizor dintr-un magazin din municipiu
Bărbat din Alba Iulia, cercetat pentru furt: Cum a încercat să „plece” cu un televizor dintr-un magazin din municipiu La data de 21 noiembrie 2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat de 22 de ani, angajat al unui magazin din municipiul Alba Iulia, cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan