Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Baschetbalistele de la CSU LPS Alba Iulia au început antrenamentele

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Echipa feminină de baschet CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia a reluat la începutul săptămânii pregătirile în vederea participării la partea secundă a campionatului, prezenţa în Seria A2 (locurile 9-14). Formaţia din Cetatea Marii Unirii a încheiat sezonul regulat pe poziţia a 5-a în Seria Nord Vest, obiectivul fixat înaintea campionatului fiind calificarea între primele 8 formaţii. După ce două jucătoare Andreea Nemeş şi Ana Maria Chirilă au fost puse pe liber, momentan sub comanda trio-ului ce compune banca tehnică, Nicuşor Marcu, George Lăncrănjan şi Valentin Urian se regăseşte acelaşi efectiv, dar se preconizează efectuarea câtorva transferuri. „Încercăm să aducem două jucătoare, între care obligatoriu dorim să achiziţionăm un pivot. Suntem în discuţii, tatonări, dar totul depinde de chestiunea financiară”, a declarat Sorin Şimon, director executiv al CSU LPS Alba Iulia. Până la partida din prima etapă, pe 15 ianuarie, acasă, cu BC Galactica Braşov, gruparea albaiuliană se va pregăti la domiciliu, întrucât timpul scurt avut la dispoziţie nu a permis efectuarea unui cantonament centralizat. Disponibilizată de CSU LPS Alba Iulia, Ana Maria Chirilă a ajuns la o înţelegere tocmai cu gruparea braşoveană şi va veni la Alba Iulia săptămâna viitoare în calitate de adversar în jocul inaugural al play-out-ului. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea