FOTO: Copilașii de la Centrul de zi ,,Sf Irina” din Blaj și-au sărbătorit mămicile cu ocazia Zilei de 8 Martie
Copilașii de la Centrul de zi ,,Sf Irina” din Blaj au întâmpinat Ziua de 8 Martie și primăvara așa cum se cuvine. Micuții au învățat, ajutați de doamnele educatoare, poezii și cântecele despre mamă și primăvară și au pus în scenă o mică serbare dedicată mămicilor. De asemenea, în cadrul unor ateliere educative, micuții au realizat felicitări din hârtie colorată pe care le-au dăruit apoi mămicilor.
„În fiecare an, copilaşii noştri învață să confecţioneze mărţişoare, felicitări dar şi obiecte decorative specifice primăverii pe care le oferă mămicilor. Chiar dacă sunt mici, copiii demonstrează cât de implicați sunt în activitățile pe care le derulăm în centru și așteaptă cu nerăbdare serbarea de 8 Martie pentru a-și impresiona mămicile cu frumoasele obiecte realizate cu mult drag” a precizat părintele coordonator Vasile Seicean.
Aproximativ 40 de copii din Blaj cu vârsta între 0 şi 3 ani beneficiază de serviciile Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina”, un centru pilot la nivelul reţelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul funcţionează din vara anului 2012 în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Acesta vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani. Copiii sunt îngrijiţi 10 ore pe zi, primesc două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, au program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţilor li se oferă servicii de consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare copilului mic.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități
Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor