Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Italianul Ariganello Pasqualino, arestat pentru a fi extrădat în Italia, a suferit un accident vascular și a ajuns la Spitalul Județean Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația omului de afaceri italian Ariganello Pasqualino, pentru care Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anterior arestarea preventivă şi predarea către autorităţile din Italia în baza unui mandat european.

Decizia definitivă a fost pronunțată miercuri, 7 martie 2018. În aceeași zi, în cursul serii, Ariganello Pasqualino a suferit un accident vascular cerebral și a fost transportat la serviciul de Urgență al Spitalului Județean Alba, iar, ulterior, a fost internat la secția de Neurologie în stare gravă. Italianul era în arestul IPJ Alba din 26 februarie 2018. În aceste condiții, mandatul european de arestare nu poate fi pus în aplicare, chiar dacă autoritățile din România au parcurs toate etapele prevăzute de legislație.

Pasqualino a declarat pe parcursul procesului desfășurat la Curtea de Apel că nu este de acord cu extrădarea în Italia, invocând faptul că nu ar fi avut parte de un proces corect în țara sa de origine, care s-ar fi desfășurat în absența lui. Din documentele transmise de auoritățile italiene a rezultat faptul că acesta are o sentință de contopire a unor pedepse, rezultând o condamnare de 9 ani, 3 luni şi 29 de zile. De asemenea, pe numele afaceristului ar mai exista o altă condamnare la 3 ani de închisoare.

”Curtea constată că starea de fapt reţinută de instanţa de trimitere este corespunzătoare, permiţând instanţei solicitate să verifice corespondenţa între starea de fapt reţinută şi normele de incriminare prevăzute de legea română. Din mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată a avut cunoştinţă de proces şi a fost reprezentată de un avocat desemnat de aceasta. (…) Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus amintite şi că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării, Curtea va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene”, se afirmă în motivarea deciziei de la Curtea de Apel, din 26 februarie.

Italianul are 62 de ani, locuieşte la Alba Iulia din 2001 și a derulat afaceri în domeniul imobiliar. Presa din Italia scrie că acesta ar fi avut legături cu gruparea mafiotă ‘Ndragheta. Într-un ultim articol, publicat în ziarul la Reppublica, în 2 martie 2018, intitulat ”Sosește `Ndrangheta de export. Afacerile boșilor pe piața Europei de Est”, numele lui Ariganello Pasqualino este inclus pe o listă de reprezentanți ai organizației implicați în afaceri derulate în țări din estul Europei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea