(P) Industria automotive, dominată de bărbaţi?
La Star Transmission & Star Assembly, sărbătorim femeile puternice din industria automotive. Pretutindeni în companie şi din cele mai diverse domenii, vedem femei care zi de zi împacă viaţa profesională şi cea de familie, contribuind astfel la succesul comun.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, urmărim traiectoria colegei noastre Irina Dumitrean, Inginer Calitate Reclamaţii, membră a echipei Star Assembly de 2 ani.
„După 6 ani de muncă pe şantier ca inginer constructor, am decis că a venit vremea să fac o schimbare. De ce? Mi-am dorit să dedic mai mult timp familiei, dar şi să-mi desfăşor activitatea într-un mediu de lucru plăcut şi care să-mi ofere mai multă satisfacţie din punct de vedere profesional. Faptul că m-am alăturat echipei Star Assembly într-un domeniu atât de aparte chiar s-a dovedit a fi un shift major şi pozitiv faţă de ceea ce făcusem până la acel moment.
Ceea ce pentru mine a constituit un avantaj a fost faptul că aveam deja bazele limbii germane, astfel încât compania, prin diverse cursuri de specializare pe care le-a pus la dispoziţie, mi-a oferit şansa să aprofundez aceste cunoştinţe şi să le folosesc ulterior în activitatea mea.
Aş vrea să amintesc aici o experienţă inedită întâmplată la STA. Am avut ocazia să particip cu alţi colegi din departament la un concurs internaţional de idei, unde am cunoscut membri ai familiei internaţionale Daimler. A fost ceva mult diferit faţă de delegaţia convenţională, în primul rând datorită scalei la care s-a desfăşurat evenimentul, cunoscând colegi chiar şi din China şi Africa, iar în al doilea rând aportul adus de fiecare participant a fost unul de durată.
Cu siguranţă această schimbare de profesie şi de job a fost de bun augur, astfel încât în cei 2 ani de experienţă acumulaţi la Star Assembly am învăţat foarte multe lucruri noi, lucruri care pot fi utile şi aplicate şi altor domenii decât calitatea, aceasta fiind un domeniu foarte cuprinzător şi complex deopotrivă. Ai la dispoziţia ta nenumărate unelte să te dezvolţi, trebuie doar să înveţi cum să le foloseşti.
Mă bucur că am făcut această alegere”, ne transmite Irina.
Cu peste 3.000 de angajați, Star Transmission şi Star Assembly sunt subsidiare ale Grupului Daimler în România şi furnizează componente pentru industria internaţională de automobile. Lista oportunităților de carieră şi mai multe informaţii despre companie la: www.stcu.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI de Paste 2024, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitare de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Mesaje de Paște prin SMS, gânduri pe care le poţi trimite prietenilor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Învierea Domnului aduce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale