Oficial: Elevii vor primi fructe și legume proaspete în școli, în special banane. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, 5 martie, decretele de promulgare a trei legi, între care cea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene.
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al UE, din perspectiva stabilirii măsurilor menite să permită aplicarea reglementărilor incidente ale Uniunii, corelativ obiectivelor politicii europene în domeniu.
Mai exact, proiectul asigură aplicarea eficientă a măsurilor coerente în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare din partea Uniunii Europene pentru furnizarea şi distribuţia de fructe şi legume proaspete, în special banane, de fructe şi legume prelucrate destinate copiilor din cadrul programului de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.
Autorităţile competente la nivel local pentru aplicarea programului sunt consiliul judeţean şi/sau consiliul local care îşi asumă organizarea şi derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziţia produselor. Totodată, consiliile judeţene şi locale sunt obligate să colaboreze şi să-şi distribuie responsabilităţile înainte de demararea programului conform procedurii aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Tot luni, şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR”- S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem? Călin Georgescu, este surpriza alegerilor prezidențiale 2024, din primul tur, situându-se pe locul 2 în clasament, după numărarea a aproape 80% din voturi la nivel național. În județul Alba, Călin Georgescu câștigă detașat alegerile având un scor de 22 % la numărarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act