FOTO: Volei Alba Blaj s-a calificat în Playoffs 6 al Ligii Campionilor!!! Performanță fabuloasă pentru echipa din „Mica Romă”, 3-1 cu Developres SkyRes Rzeszow!
Volei Alba Blaj a reușit un rezultat istoric, calificându-se în această seară în Playoffs 6 din Liga Campionilor, cel mai important rezultat al voleiului românesc din ultimele decenii!!! Echipa din „Mica Romă” a izbutit o performanță incredibilă, ajungând între cele mai bune șase echipe de pe „Bătrânul Continent”, după a 5-a victorie în Grupa A a Champions League, 3-1, în Sala „Transilvania”, cu Developres SkyRes Rzeszow. De asemenea, Volei Alba Blaj este în topul select al celor 4 echipe ce au câștigat toate meciurile în grupele Champions League până în prezent.
*Blajul, 5 din 5 în Europa!
„Mândria județului”, formație înființată în urmă cu 7 ani, a câștigat, la Sibiu, jocul din Champions League, scor 3-1 (25-15, 25-16, 20-25, 25-12), cu poloneze Developres SkyRes Rzeszow, și este prima echipă din România calificată în etapele eliminatorii ale celei mai importante competiții voleibalistice din Europa. În primele două seturi meciul a avut un singur sens, fiind controlat în de brava echipă blăjeană ce a defilat spre o victorie istorică. În al treilea, amfitrioanele au slăbit ritmul, oponentele au condus la început, egalitatea restabilindu-se la 9, dar la al doilea time-out tehnic Developres conducea cu 16-11. Blajul a remontat, a ajuns la 19-22, dar oaspetele au avut 5 mingi de set și au câștigat al treilea parțial. Lucrurile au revenit însă la normalitatea așteptată și trupa lui Zakoc a purnit ca din pușcă în setul 5, conducând cu 6-0! Amfitrioanele au zburdat spre victorie, distanțându-se la 20-9, moment în care nimic nu se mai putea întâmpla.
Din păcate, în al 4-lea set, libero-ul Marina Vujovic s-a accidentat iar la genunchiul drept (o recidivă, după accidentarea tot la Sibiu cu ASPTT Muhlouse), și a fost înlocuită de Selime Ilyasoglu, jucătoarea din Serbia nemaintrând până la finalul confruntării și va fi indisponibilă în următoarele două săptămâni (se recuperează la Belgrad).
*1800 de spectatori și atmosferă de vis!
Iarăși sala din Sibiu a fost plină , 1800 de spectatori fiind alături de favorite. Un gest extrordinar au făcut elevii de la Colegiul „HCC” Abrud, care au venit la Sibiu pentru Alba Blaj, afișând cartoane cu numele favoritelor de genul „Respect Volei Alba Blaj„, „Hai Adina„, „Go Marina”! Iar din setul doi, simțind apropierea triumfului, fanii au declanșat valurile în tribune.
Volei Alba Blaj are 5 victorii din tot atâtea posibile și este liderul Grupei A, cu 14 puncte, ultimul joc, de la Zurich fiind doar de palmares, calificarea fiind asigurată.
Volei Alba Blaj, campioana României, a bifat o performanță de răsunet, calificarea în playoffs 6 din Liga Campionilor, întrecerea supremă a voleiului european. Echipa din “Mica Romă” a avut nevoie de o victorie, indiferent de scor, împotriva formației din Polonia, pentru a accede într-un top select: primele șase echipe de pe “Bătrânul Continent”!
*Cleger, cea mai prolifică jucătoare din Champions League!
„Ce dă Blajul”! A dat! O campanie europeană de senzație, formația condusă de Darko Zakoc fiind liderul invincibil al grupei, cu 14 puncte. Campioana României s-a impus într-o oră şi 37 de minute, în faţa a circa 1.800 spectatori.
Ana Yilian Cleger Abel a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, cu 29 de puncte reuşite pentru formaţia din Blaj, cubaneza fiind cea mai prolifică jucătoare din actuala ediție a Champions League. Adina Salaoru a contribuit cu 12 puncte, iar Nneka Onyejekwe cu 9 puncte. De la oaspete s-au remarcat Adela Helic (12 puncte) şi Jelena Blagojevic (9).
Să precizăm că tragerea la sorți pentru disputele eliminatorii din playoffs 6 va avea loc vineri, 2 martie, iar jocurile sunt prevăzute în 20-22 martie – turul, respectiv 3-5 aprilie – returul. În această fază a întrecerii se califică primele clasate din cele 4 grupe și alte două ocupante ale locului secund, cu cel mai bun punctaj.
Au evoluat pentru Blaj: Petya Barakova – Adina Salaoru, Mariana Aquino, Ana Cleger, Nneka Oniejekwe, Aleksandra Crncevic – Marina Vujovic (libero); a mai jucat Lena Moellers, Selime Ilyasoglu; Lynda Morales, Ramona Rus, Slavina Koleva. Antrenori: Darko Zakoc și Stefan Ljubicic.
[nggallery id=5228]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci