Prefectura Alba: ”Comasarea unităților școlare, dezbătută în cadrul Comisiei de Dialog Social”
Miercuri 21 februarie a.c. s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social Alba la sediul Instituției Prefectului – județul Alba. La ședință au fost invitați, pe lângă membrii Comisiei de Dialog Social, primarii unităților administrativ teritoriale în care s-au adoptat hotărâri privind comasarea unităților de învățământ și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ.
Inspectorul școlar general, doamna Marcela Dărămuș, a prezentat o informare cu privire la comasarea unităților de învățământ.
Grădiniţele care nu au avut plan de şcolarizare şi propuse de UAT-uri spre desfiinţare sunt următoarele:
– Grădiniţa cu Program Normal Ocoale, unitate arondată Şcolii Gimnaziale Gârda de Sus.
– Grădiniţa cu Program Normal Laz, unitate arondată Şcolii Gimnaziale Săsciori.
Şcolile primare care nu au avut plan de şcolarizare şi propuse de UAT-uri spre desfiinţare sunt următoarele:
– Şcoala primară Fericet, unitate arondată Şcolii Gimnaziale Horea
– Şcoala primară Valea Morii, unitate arondată Şcolii Gimnaziale Vidra
– Şcoala primară Almaş 2, unitate arondată Şcolii Gimnaziale Almaşu Mare
– Şcoala primară Almaşul de Mijloc, unitate arondată Şcolii Gimnaziale Almaşu Mare
Unităţile de învăţământ propuse de UAT-uri spre înfiinţare pentru anul şcolar 2018-2019 şi aprobate în Consiliul de Administrație al IŞJ Alba sunt următoarele:
– Grădiniţa cu Program Normal Gheţar – unitate arondată Şcolii Gimnaziale Gârda de Sus
– Şcoala Gimnazială Draşov – unitate transformată din cea arondată a Şcolii Gimnaziale Şpring, în unitate cu personalitate juridică
– Şcoala Postliceală Sanitară Medfarm Speranţa Cugir – unitate de învăţământ particulară.
Cauza principală care a determinat necesitatea comasării unităților școlare este scăderea populației, a familiilor tinere, acest lucru reflectându-se și în numărul de elevi care sunt înscriși sau se vor înscrie pe viitor în unitățile școlare. Unitățile de învățământ care nu au plan de școlarizare sunt în fază de proiect. Dacă până la începutul sau sfârșitul anului școlar 2018-2019 numărul elevilor se modifică, ele pot să aibă plan de școlarizare. Dacă timp de trei ani nu există plan de școlarizare, ar putea fi desființate.
În cadrul discuțiilor care au avut loc pe acest subiect, primarii comunelor vizate de fenomenul comasării au avut posibilitatea să-și expună problemele cu care se confruntă. Primarul comunei Săsciori, Morar Nicolae a adus în atenție școala din satul Pleși, care este izolată de restul localității pe timpul iernii, din cauza drumurilor accidentale. Aceeași problemă a fost ridicată și de primarul comunei Vidra, domnul Resiga Ioan, cu privire la școala generală din Dealul Goiești, unde drumul de acces este impracticabil.
Domnul Zaharie Aron, primarul comunei Almașu Mare, s-a interesat dacă în urma comasării școlilor din comună, va fi angajat încă un învățător în condițiile în care numărul elevilor a crescut. Răspunsul inspectorului școlar general a fost pozitiv, pentru comuna Almașu Mare alocându-se un post suplimentar de învățător.
Primarul comunei Gîrda de Sus, domnul Vîrciu Marin, a precizat motivul pentru care Grădinița cu Program Normal Ocoale a fost propusă spre desființare, acesta constând în faptul că, spațiul în care se desfășoară activitățile nu este propice unei activități didactice, aici intenționându-se pe viitor înființarea unei grădinițe moderne.
O propunere a reprezentanților sindicatelor din învățământ, care va fi înaintată Instituției Prefectului – județul Alba în mod oficial, vizează creșterea costului standard pentru fiecare elev și diferențierea pe zone geografice.
Prefectul județului Alba, domnul Dănuț-Emil Hălălai a mulțumit primarilor și liderilor de sindicat din învățământ că au răspuns invitației Instituției Prefectului de a participa la ședință, precizând că problemele din învățământ au șanse reale de soluționare doar în urma unei bune comunicări între toți factorii implicați în acest proces.
Totodată prefectul județului Alba a anunțat că s-au făcut deja demersurile necesare pentru reînnoirea parcului auto a microbuzelor școlare, pentru ca elevii să călătorească în condiții de confort și securitate.
Instituția Prefectului – Județul Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului