România – în top la inaugurări de autostrăzi în 2011, dar codaşă la lungimea totală a reţelei
Chiar dacă suntem printre codaşii Europei în ceea ce priveşte autostrăzile, iată că în ultima vreme reuşim să ţinem cât de cât pasul cu celelalte ţări europene care încă mai au de construit autostrăzi. Astfel, într-un clasament întocmit la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2011, România se clasează pe un onorant loc doi la capitolul „inaugurări de autostrăzi” cu 58 de kilometri (fără centuri ocolitoare) , faţă de Polonia – 217 kilometri, Ungaria – 41 de kilometri şi Bulgaria – 19 kilometri. Clasamentul pe Europa Centrală şi de Sud – Est se schimbă însă când este vorba de lungimea totală a reţelei de autostrăzi pe care o are fiecare ţară în parte. Astfel, pe primul loc se clasează Polonia cu 1200 de kilometri. Urmează în ordine Ungaria – 1100 de kilometri, Bulgaria – 500 de kilometri şi România cu 392 de kilometri. Aşa se face că polonezii şi ungurii au de circa 3 ori mai mulţi kilometri de autostradă decât noi la ora actuală.
După cum se ştie deja, România a finalizat anul trecut 58 de kilometri de autostrăzi: Arad-Timişoara şi inaugurări parţiale ale tronsoanelor Medgidia-Constanţa şi centura la profil de autostradă a Constanţei. Ungurii, care în 2010 au dat în folosinţă 156,6 kilometri de autostrăzi, nu au fost la fel de „harnici” şi în 2011, în contextul în care au finalizat 41,6 kilometri. „În 2011 am inaugurat două tronsoane de autostrăzi: M43 între Szeged şi Mako, cu o lungime de 34,6 kilometri şi un cost de 60,5 miliarde de forinţi (193 milioane de euro fără TVA), şi M85, centura la standard de autostradă Enese, cu o lungime de 7 kilometri şi un cost de 5,8 miliarde de forinţi (18,5 milioane de euro)”, a declarat Daniel Loppert, reprezentant al companiei ungare de dezvoltare a infrastructurii naţionale (Nemzeti Infrastruktura Fejleszto).
Alexandra MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 56 de minute
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului