PENSII 2025 | Care este noua formula de calcul a pensiilor. Exemplu de calcul
PENSII 2025 | Care este noua formula de calcul a pensiilor. Exemplu de calcul
România are aproape cinci milioane de pensionari, iar multora dintre ei le este greu să ţină pasul cu modul autorităţilor de a calcula pensia pe care aceştia o au de încasat.
După cum se ştie, România are o populaţie îmbătrânită, iar numărul pensionarilor este mare, în raport cu numărul celor care contribuie la buget pentru a asigura plata pensiilor.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care autorităţile au decis să amâne majorarea pensiilor la începutul acestui an, urmând ca, probabil, majorarea pensiilor să se facă abia din toamnă, cel mai devreme.
Asta înseamnă că, în mare măsură, cifrele nu s-au modificat faţă de anul trecut, nici măcar atunci când vorbim despre coeficienţii luaţi în calcul pentru a stabili cuantumul unei pensii.
Citește și: PENSII 2025: Ajutoare pentru pensionari, pachet one-off de 200 de lei pentru românii cu pensii mici și medii, în perioada următoare

Exemplu de calcul al pensiei în 2025
Conform celor de la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv cpmb.ro, calcularea unei pensii se face luând în calcul o mulţime de coeficienţi. Vorbim, de la caz la caz, de punctajul mediu anual, punctajul anual, punctajul lunar, punctajul lunar pentru perioadele asimilate, punctajul lunar pentru stagiul potenţial acordat persoanelor în drept să obţină pensie de invaliditate şi o eventuală majorare a punctajelor pentru perioadele lucrate în grupe de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale.
Sursa amintită precizează şi modul în care poate fi aflat fiecare punctaj în parte. De exemplu, într-un final, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.
Totuşi, pentru a afla punctajul mediu anual se face împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut (venitului lunar asigurat) la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă.
Mai departe, putem avea punctajul lunar pentru stagiul potenţial acordat persoanelor în drept să obţină pensie de invaliditate:
▪ 0,70 puncte, pentru gradul I de invaliditate;
▪ 0,55 puncte, pentru gradul II de invaliditate;
▪ 0,35 puncte, pentru gradul III de invaliditate.
Nu în ultimul rând putem vorbi şi despre majorarea punctajelor pentru perioadele lucrate în grupe de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale:
▪ cu 25%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiţii deosebite;
▪ cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă sau în locuri încadrate în condiţii speciale;
▪ cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în alte condiţii de muncă.
Astfel, pentru un salariu brut de 5.000 lei, punctajul anual este de 0,73648. Pentru a stabili valoarea pensiei se adună punctajele anuale pentru toți anii de muncă, iar suma se înmulțește cu valoarea punctului de referință (VPR), stabilită la 81 de lei pentru 2024.
Dacă pensionarul cu un salariu brut de 5.000 de lei, ar fi avut 35 de ani de muncă calculul ar fi următorul: 0,73648 (Punctajul anual) x 35 (Numărul de ani de vechime)+0,5 (punctele de stabilitate) x 5 (numărul de ani munciți suplimentar peste vechimea de 25 de ani) +0,75 (punctele de stabilitate) x 5 (numărul de ani munciți suplimentar peste vechimea de 30 de ani). Vor rezulta un număr de 32,0268 puncte de pensie, care înmulțite cu 81 de lei (VPR) va da o pensie de 2.594 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
