Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO. Șofer din Sebeș, rămas blocat după ce a luat-o pe scurtătură spre o pensiune din Poarta Raiului, Munții Șureanu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aflat la volanul unei mașini puternice, A.A. ( 38 de ani) din Sebeș, a încercat să ajungă pe o scurtătură la o pensiune din Poarta Raiului, județul Alba. Decizia s-a dovedit a fi neinspirată deoarece, după câteva sute de metri, vehiculul a rămas imobilizat în stratul de zăpadă, care in acea zonă măsoară circa 80 cm.

În aceste condiţii bărbatul a apelat 112 şi a solicitat ajutor, iar spre acesta a pornit imediat un echipaj mixt format din jandarmi  din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şugag  şi de salvamontişti din Serviciul Salvamont Alba. Jandarmii şi salvamontiştii au acţionat umăr la umăr şi au reuşit ca în  aproximativ 2 ore să degajeze vehiculul din zăpadă şi să-l tracteze până la şoseaua principală. După ce le-a mulţumit salvatorilor, şoferul si-a continuat drumul.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii,  indicăm turiştilor să nu urmeze scurtături  şi să acceadă cu autovehiculele spre Domeniul Schiabil Șureanu doar dinspre municipiul Sebeş, celelalte comunicaţii fiind impracticabile. Astfel, până la Barajul Oaşa, se poate urca pe drumul naţional 67 C (Transalpina), după care va trebui urmat drumul judeţean 704 până la Luncile Prigoanei, iar de acolo drumul judeţean 709 K, până la baza domeniului schiabil. Reamintim faptul că drumul naţional 67 C (Transalpina) este închis circulaţiei, de la Barajul Oaşa înspre Obârşia Lotrului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști: A agresat un bărbat în timpul unui scandal dintr-un magazin din municipiu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști: A agresat un bărbat în timpul unui scandal dintr-un magazin din municipiu Un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, a fost REȚINUT de polițiști, după ce a agresat un bărbat în timpul unui scandal dintr-un magazin din municipiu. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea