CERTIFICAT DE EXCELENȚĂ. Universitatea din Alba Iulia, prima din România care încheie un acord de colaborare cu o instituție de învățământ superior din Australia după mai bine de 20 de ani
Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a primit, în 16 ianuarie 2018, la Perth, în Australia, un Certificat de Excelență în urma semnării unui Acord de colaborare cu Universitatea Edith Cowan din Perth. Universitatea albaiuliană este prima universitate din România care încheie un acord de colaborare (memorandum de înțelegere), pe linie de învățământ și cercetare, cu o instituție de învățământ superior din Australia, după mai bine de 20 de ani.
UAB a primit un certificatul de excelență pentru contribuția substanțială și inovativă la dezvoltarea cooperării academice între România și Australia, în anul Centenarului Marii Uniri și al Semicentenarului relațiilor diplomatice dintre cele două țări.
UAB a fost reprezentată în Australia de rectorul Daniel Breaz, iar diploma a fost atribuită la Perth, în Australia de Vest.
De asemenea, UAB a primit și o diplomă-simbol, reprezentând 50 de dolari australieni, care atestă tot atâția ani de relații diplomatice bilaterale între Australia și România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere” va fi disponibilă în perioada 7-19 mai 2024 la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia și reunește o impresionantă colecție de carte religioasă veche, dar nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului