Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Sprijin financiar de până la 4 milioane de euro/proiect pentru investiţii productive în acvacultură. Cererile se pot depune până în 20 martie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cei care solicită fonduri europene pot primi prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 până la patru milioane de euro pe proiect prin măsura II.2 ” Investiţii productive în acvacultură”, conform anunţului publicat de Direcţia Generală de Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM.

Apelul privind depunerea de cereri de finanţare este deschis din 19 ianuarie şi va fi activ până pe 20 martie 2018.

Potrivit anunţului, alocarea financiară totală pentru acest apel este de 241,39 milioane de lei, echivalentul a 51,89 milioane de euro, din care pentru Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) sunt disponibile 83,73 milioane de lei (aproximativ 18 milioane de euro), la un curs de 4,6520 lei/euro, valabil în luna ianuarie 2018.

„În cadrul prezentului apel de proiecte, cererile de finanţare şi documentele anexate vor fi introduse şi respectiv ataşate online cu semnătură electronică în aplicaţia electronică MySMIS2014, disponibilă la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis, doar în intervalul menţionat mai sus. În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanţare”, se precizează în anunţ.

Valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect este de 18,60 milioane de lei (echivalentul a patru milioane de euro), iar cea minimă, de 23.260 lei, respectiv 5.000 de euro.

Durata minimă de implementare a proiectului este de o lună.

„Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent măsurii. Procedura de evaluare şi selecţie este afişată pe site-ul www.ampeste.ro şi este disponibilă la cerere la sediile Centrelor Regionale AMPOPAM. Ghidul Solicitantului a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.188 din data de 7.06.2017 şi este publicat pe site-ul DGP-AMPOPAM, www.ampeste.ro”, se arată în anunţ.

Potrivit Ghidului de finanţare, beneficiarii acestor fonduri nerambursabile sunt întreprinderile şi ONG-urile cu activitate economică din domeniul acvaculturii.

Activităţile finanţate în cadrul acestei măsuri sunt: investiţiile noi productive, investiţii privind modernizarea fermelor, diversificarea producţiei şi a speciilor de cultură, diversificarea surselor de venituri şi creşterea profitabilităţii fermelor prin dezvoltarea turismului şi pescuitului recreativ.

Cuantumul sprijinului financiar nerambursabil acordat în cadrul acestei cereri de finanţare este de 50% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibil) pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi ONG-uri cu activitate economică în domeniul acvaculturii sau de 30% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibil) pentru întreprinderile care nu se încadrează în definiţia IMM-urilor şi ONG-urilor cu activitate economică în domeniul acvaculturii.

Pentru implementarea proiectului, beneficiarul se va angaja să asigure o cofinanţare în procent de minimum 50%, respectiv minimum 70% (în funcţie de încadrarea în categoria de IMM) din valoarea eligibilă a proiectului.

Pentru derularea proiectului, beneficiarul va asigura cofinanţarea investiţiei prin mai multe modalităţi: aport în natură, aport în numerar constituit de beneficiar, surse de finanţare (credit bancar) sau combinaţii între acestea.

Acvacultura reprezintă unul dintre principalii piloni ai programului şi este încadrată în Prioritatea Uniunii nr. 2 (PU2) – Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive şi bazate pe cunoaştere.

Obiectivul general pentru acvacultură este de a îmbunătăţi viabilitatea economică a întreprinderilor, de a garanta siguranţa şi sănătatea alimentară, de a construi avantaje competitive pentru acest sector.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea