Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO: De la „genunche” la „pamblică” – Viitorul ministru al Educației are probleme mari de exprimare în limba română

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Ministrul desemnat al Educaţiei în urma votului din CEx al PSD, Valentin Popa, ne demonstrează că pentru el Limba Română reprezintă un domeniu cu multe necunoscute. Un montaj care are mari şanse să devină viral pe YouTube conţine toate dovezile în acest sens.

Valentin Popa, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din primăvara anului 2012, este cel care a provocat un război între Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, şi preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, la CEx al PSD de vineri.

Primul, alături de alţi social-democraţi care-i împărtăşeau convingerile, a susţinut-o pentru postul de ministru al Educaţiei, pe Ecateria Andronescu (care a mai avut acest minister în Guvernul Boc). În momentul în care a simţit că intenţiile sale sunt sortite eşecului, Codrin Ştefănescu a încercat să-şi argumenteze credinţa că doamna Andronescu este mai potrivită decât Valentin Popa.

Acest moment a generat un scandal imens între Ştefănescu şi Dragnea, aspect confirmat de primul social-democrat.

Valentin Popa a obținut diploma de inginer în Electronică şi telecomunicaţii în 1989 și și-a luat doctoratul la Iași în 1998 în specialitatea Componente, dispozitive şi circuite electronice.

Sursa: evz.ro

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alocații 2025: Cum se poate obține reluarea plății în cazul în care alocația pentru copii a fost supendată

Bera Larisa

Publicat

în

Alocații 2025: Cum se poate obține reluarea plății în cazul în care alocația pentru copii a fost supendată Alocația copiilor reprezintă un drept încă din prima zi de viață și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor liceale. În unele condiții, însă, acest drept poate fi suspendat, iar persoanele trebuie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea