Noua taxă auto… Aşteaptă normele metodologice care vor fi elaborate până la 25 ianuarie
Legea nr. 9/2012 privind noua taxă auto a fost publicată marţi, 10 ianuarie a.c., în Monitorul Oficial nr. 17. Actul normativ impune o modalitate unitară de calcul a taxei, însă stabileşte că taxa trebuie plătită inclusiv de autoturismele înmatriculate în România înainte de 2007, pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă. Conform normelor de tehnică legislativă, legea privind noua taxă auto va intra în vigoare la trei zile după publicare. Totuşi, este important de menţionat că modalitatea de aplicare a legii va fi stabilită prin Normele metodologice de aplicare, acestea urmând să fie elaborate în termen de 15 zile (până în 25 ianuarie), calculate de la momentul publicării legii (10 ianuarie 2012).
Atenţie! Până la intrarea în vigoare a noii taxe auto se aplică în continuare prevederile deja existente. Legea publicată marţi stabileşte că taxa de poluare va fi plătită o singură dată, atât pentru autovehiculele noi, cât şi pentru cele second-hand, care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau în străinătate. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege. Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită. Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare), luând în considerare şi deprecierea autoturismului. Atenţie! Pentru maşinile înmatriculate în perioada 1 ianuarie 2007 – 1 iulie 2008 nu va trebui să se achite taxa pe poluare în noua ei formă întrucât ele au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost plătită taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal. Noua taxă de poluare nu va fi achitată nici pentru autovehiculele încadrate în categoria celor istorice sau care au fost acordate unor instituţii ale statului. În acelaşi timp, sunt scutite de plata taxei şi autoturismele confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan