Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

UPDATE: Ședința Consiliului Județean Alba: Toate proiectele au fost aprobate. S-au atribuit noi licențe de traseu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consilierii județeni din Alba s-au întrunit, joi, de la ora 11.00, în ședință ordinară, ce a avut loc în sala de ședințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din municipiul Alba Iulia.

Pe ordinea de zi au fost 22 de proiecte, toate fiind aprobate.

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea numirii unui administrator provizoriu și acordarea unui mandat special reprezentantului Judeţului Alba în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea „Drumuri şi Poduri Locale Alba”

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind actualizarea Programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01.05.2013-30.06.2019, în Judeţul Alba, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 197/2012, cu modificările şi completările ulterioare

Inițiator: Fulea Dumitru, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Statului de funcţii al Centrului de Cultură „Augustin Bena“ Alba

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Statului de funcţii al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului incintă Staţie de tratare a apei Săsciori – proprietate publică a Judeţului Alba, situată administrativ în comuna Săsciori, satul Sebeşel

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Organigramei și a Statului de funcţii ale Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, utilizate de către operatorul de transport rutier SC Livio Dario SRL

Inițiator: Fulea Dumitru, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind stabilirea consumului lunar de carburanți pentru autovehiculele care deservesc aparatul de specialitate al Consiliului Județean Alba, precum și pentru autovehiculele care deservesc instituțiile subordonate Consiliului Județean Alba

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului activităţilor de cooperare externă a Judeţului Alba prin Consiliul Judeţean Alba pentru anul 2018

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la modificarea poziţiei cu nr. crt. 25 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Judeţului Alba

Inițiator: Dumitrel Ion, Președintele Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Daia Română – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Voltrans SA

Inițiator: Fulea Dumitru, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Săliştea Deal – Sebeş, operatorului de transport rutier SC Voltrans SA

Inițiator: Fulea Dumitru, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Cugir – Alba Iulia, operatorului de transport rutier SC Livio Dario SRL

Inițiator: Fulea Dumitru, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii unei licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul Petreşti – Alba Iulia, operatorului de transport rutier SC Livio Dario SRL

Inițiator: Fulea Dumitru, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea valorii de inventar a unor bunuri proprietate privată a Judeţului Alba, concesionate către Societatea APA-CTTA S.A. Alba, ca urmare a realizării unor investiţii din Fondul de Întreţinere, Înlocuire, Dezvoltare

Inițiator: Cucui Alin Florin, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea valorii de inventar a unor bunuri proprietate publică a Judeţului Alba, concesionate către Societatea APA-CTTA S.A. Alba, ca urmare a realizării unor lucrări de investiţii în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Alba”

Inițiator: Cucui Alin Florin, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Proiect de hotărâre cu privire la modificarea valorii de inventar a bunului imobil „Palatul Cultural – parţial şi terenul aferent”, situat în municipiul Blaj, Piaţa 1848, nr. 7 judeţul Alba – proprietate publică a Judeţului Alba, ca urmare a realizării unor lucrări de reabilitare

Inițiator: Cucui Alin Florin, Vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

  1. Planul strategic al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică pentru anul 2018

Prezintă: Marius Nicolae Haţegan – consilier judeţean, Preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Alba

  1. Raportul anual de activitate al Comisiei pentru Protecţia Copilului Alba pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017

Prezintă: Vasile Bumbu – Secretarul Județului Alba, Preşedintele Comisiei pentru Protecţia Copilului Alba

  1. Aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba din data de 14 decembrie 2017

Redactat: Vasile Bumbu, Secretarul Județului Alba

  1. Aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Județean Alba din data de 19 decembrie 2017

Redactat: Vasile Bumbu, Secretarul Județului Alba

  1. Aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Județean Alba din data de 11 ianuarie 2018

Redactat: Vasile Bumbu, Secretarul Județului Alba

    23. Întrebări, interpelări, declaraţii politice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea