Cuantumul stimulentului de inserție în 2018 – suma lunară de care beneficiază părinții, aflați în creșterea copilului, care se întorc la muncă mai devreme
Stimulentului de inserţie reprezintă o sumă lunară de care beneficiază părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copilului, dar care se întorc mai devreme la muncă. Acesta este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cele mai importante prevederi pe subiect urmând a vi le prezenta în continuare – inclusiv cuantumul stimulentului în 2018.
Potrivit reglementărilor legislative în vigoare, poate primi stimulent de inserţie oricare dintre cei doi părinţi care se află în concediu pentru creşterea copilului (doi ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap*) şi care se întoarce la muncă mai devreme, cu menţiunea că măsura se aplică pentru fiecare naştere.
* Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserţie se prelungeşte astfel:
- până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
- până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap
De reţinut şi faptul că beneficiază de acest drept şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.
Atenţie! Angajatorul nu poate concedia salariatul/salariata care primeşte stimulent de inserţie.
Valoarea stimulentului de inserţie în 2018
Prin art. 7 alin. (4) al OUG nr. 111/2010 s-a stabilit anul trecut că, începând cu drepturile lunii aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserție este de 650 lei. Ordonanţa mai prevede că, pentru drepturile ulterioare acestei date, valoarea se majorează prin hotărâre a Guvernului. Însă ţinând cont de faptul că nu a fost dat niciun astfel de act normativ care să majoreze valoarea stimulentului de inserţie, rezultă că şi în 2018 (cel puţin până acum) cuantumul rămâne la 650 lei.
Acte necesare pentru acordarea stimulentului de inserţie
Drepturile reprezentând stimulent de inserţie, se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de:
- copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;
- actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul (în cazul copilului adoptat sau în plasament);
- actele doveditoare care să ateste că în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri impozabile;
- dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
- dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
- orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
Cererile şi actele doveditoare se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Sursa Legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor