Anul „exploziei” de la pompa de carburant. În 2017, preţurile au crescut cu 19% în doar şase luni
Şoferii români au fost obligaţi să suporte, mai ales în ultima parte a anului, impactul dublu al creşterii preţurilor la petrol, dar şi al creşterii taxelor. Un plin de motorină este acum cu 42 de lei mai scump decât acum şase luni.
La data de 18 decembrie (ultimele date disponibile) preţul mediu de la benzinăriile din România era de 5,16 lei pe litru, iar la motorină de 5,27 lei pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană.
Care era situaţuia la jumătatea anului? Potrivit aceloraşi date, în 3 iulie, preţul mediu la benzină era de 4,52 lei pe litru, iar la motorină de 4,43 lei pe litru. Aşadar, în jumătate de an, benzina, raportată la aceste valori medii, s-a scumpit cu 64 de bani pe litru, iar motorina, de departe cel mai consumat carburant din România, cu 84 de bani pe litru. Aşadar, un plin de motorină, de 50 de litri, este mai scump acum cu 42 de lei decât în urmă cu şase luni.
Creşterea de preţ nu este singulară în România, carburanţii s-au scumpit în toată Europa, ca urmare a creşterii cotaţiilor la produsele petroliere, la care a contribuit scumpirea ţiţeiului, dar, pe medie, scumpirile au fost mai mici decât la noi.
Acum, preţul mediu la benzină, în Uniunea Europeană, este de 1,36 de euro pe litru, iar la benzină de 1,25 euro pe litru. Acum şase luni, la data de 3 iulie, pe care am luat-o drept referinţă şi pentru a compara preţurile din România, preţul mediu la benzină era de 1,31 euro, iar la motorină de 1.15. Aşadar, făcând conversia în lei, scumpirea medie în Europa a fost de doar 22 de bani la benzină şi 45 de bani la motorină.
În România însă, preţurile au crescut mai mult ca urmare a creşterii taxelor, mai precis a reintroducerii acelei supraaccize la care se renunţase. Acciza a crescut, în două etape, ca urmare a deciziei Guvernului.
În data de 15 septembrie, intrau în vigoare noile accize la carburanţi, mai mari cu 16 bani pe litru. Două săptămâni mai târziu, intra în vigoare, din nou, o nouă acciză, mai mare tot cu 16 bani pe litru, decisă de Guvern. Înainte de a opera majorarea de accize, ministrul Finanţelor a spus că s-a ales varianta creşterii în două etape tocmai pentru a nu crea şocuri consumatorilor. Efectul cumulat al majorării accizelor a fost, matematic, de 38 de bani pe litrul de acciză şi motorină, în benzinării.
În România se consumă circa 7 miliarde de litri de carburant pe an, mai mult de două treimi fiind motorină. Principalii jucători pe această piaţă sunt, în ordine, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana