Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Programul „Alege oaia” trece la nivelul următor – Va fi promovat cu shaorma, potrivit ministrului Petre Daea

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În următoarele zile va putea fi degustată shaorma din carne de oaie, iar o rețea de restaurante va prezenta meniuri realizate din carne de oaie. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Am pornit un program, ”Alege oaia”, pentru a stimula consumul de carne de oaie. El are două axe: vrem să popularizăm în toată țara pe tiparul pe care l-ați văzut în capitalele de județe și să începem să realizăm și infrastructura necesară, adică să deschidem magazine care să vândă aceste produse, în așa fel încât consumatorul să le găsească, și să stimulăm astfel introducerea cărnii de oaie în restaurante. Vă vom invita, în baza acestui program pe care îl avem, la trei evenimente, iar unul va fi la o școală de bucătari, unde facem niște meniuri din carne de oaie. Va fi o lecție deschisă la care vă invităm. O a doua lecție: un procesator o să pregătească o shaorma din carne de oaie și să sperăm că vom găsi și ingredientele necesare pentru a vedea că acest produs se poate valorifica, fiind extrem de valoros”, a spus Daea, citat de Agerpres.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

De asemenea, ministrul a precizat că o rețea de restaurante va prezenta în perioada următoare și câteva meniuri din carne de oaie.

„Va fi și o masă deschisă cu dvs. — presa — pentru că o rețea de restaurante va prezenta în perioada următoare și câteva meniuri din carne de oaie. Toate acestea se fac într-un concept unitar, nu se fac la întâmplare și sperăm că anul viitor vom găsi în București magazine și unități de comercializare speciale pentru carnea de oaie și produsele din carne de oaie. De asemenea, vreau să vă informez, nu dau nume, dar două supermarketuri au deja pe rafturi carne de oaie pregătită și ambalată”, a subliniat șeful MADR.

Nu în ultimul rând, ministrul a reiterat că toate produsele românești vor fi promovate, nu numai carnea de oaie și lâna, ci și carnea de porc și de pui, sau mierea.

„Facem aceste acțiuni și cu lâna și cu carnea de oaie și cu porcul și cu toate celelalte, cu puii și cu mierea pentru copii, pentru a promova produsele românești, pentru a promova consumul de produse românești și a putea intra în supermarketuri. Odată intrate, decizia o va lua consumatorul după ce degustă produsul, iar supermarketul își va putea plia conceptul comercial. Am pornit cu oaia, dar Kaufland, pot să îi dau numele, s-a angajat ca până în 2020 circa 60% din producția de carne de porc să fie românească și eu mi-am dat semnătura, pentru că ce este mai sfânt decât să fii crescător de animale în România, dar, în același timp, să fii și consumator al produselor pe care le faci cu atât de multă strădanie, cu atât de mult efort, dar și cu mult suflet”, a mai spus Petre Daea.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea