Duminică: Concert Fly Project și multe alte surprize, la Aiud, cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun
În perioada 10 – 23 decembrie 2017, în Piața Consiliul Europei din municipiul Aiud se va desfășura cea de a șasea ediție a Târgului de Crăciun.
Deschiderea oficială a Târgului va avea loc în data de 10 decembrie, începând cu ora 16:00, cu un concurs pe gheață la care vor participa elevi de la școlile aiudene, urmat de un concert de colinde al grupurilor vocale ale unităților de învățământ.
La lăsatul serii, se vor aprinde în mod simbolic, luminile festive de Crăciun, evenimentul continuând cu programul de colinde al Ansamblului ”Doina Aiudului”, împreună cu Marius Moga și un concert de muzică ușoară susținut de formația Fly Project.
Un moment așteptat mai ales de cei mici, va fi sosirea lui Moș Crăciun, odată cu aprinderea luminilor festive, moșul urmând a împărți cadouri copiilor prezenți în Piața Consiliul Europei.
Începând cu aceeași zi, aiudenii se vor putea bucura de patinoarul amplasat în centrul municipiului, care va funcționa până în data de 23 ianuarie 2018, în intervalul orar 12:00 – 22:00.
Îi invităm pe aiudeni să ne bucurăm în tihnă de evenimentele și programele pregătite și să ne umplem inimile de lumină și fericire, în așteptarea sărbătorii Crăciunului și a Anului Nou.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan