Mircea Trifu: ”Pentru Primăria Alba Iulia a devenit o tradiție să-mi preia inițiativele, astfel că și în acest an va premia cei mai buni sportivi albaiulieni”
În luna octombrie a anului trecut, consilierul local independent Mircea Trifu a propus premierea a 4 sportivi etalon ai orașului nostru.
”Mă refer în primul rând la atleta Ana Rodean, la Ovidiu Pănăzan – care a obținut titlul de campion mondial la powerlifting, iar seniorul Ilie Cioca s-a întors de la Balcaniada de atletism pentru veterani cu salba de medalii de aur și argint, ca în fiecare an. Totodată, propun premierea șahistului albaiulian Mihnea Costachi, care s-a clasat pe locul șapte la Campionatele Mondiale de Juniori”, a spus, în octombrie 2016, consilierul local independent Mircea Trifu.
El a adăugat că ”sumele propuse de mine vor fi simbolice, de 2.000 de lei pentru 3 dintre cei amintiți și 3.000 de lei pentru Ana Rodean. Într-o lume în care exemplele pozitive, ce trebuie urmate, sunt tot mai puține trebuie să fim foarte atenți cu cele pe carele avem”, a mai declarat atunci consilierul independent.
Potrivit lui Mircea Trifu, inițiativa sa a fost preluată de Primăria Alba Iulia în decembrie 2016, iar recent Consiliul Local Alba Iulia a aprobat ca și în acest an să fie premiați sportivii și antrenorii care au obținut rezultate deosebite pe plan național și internațional.
”Pentru Primăria Alba Iulia a devenit o tradiție să-mi preia inițiativele, astfel că și în acest an va premia cei
mai buni sportivi albaiulieni, de la toate disciplinele”, a declarat Mircea Trifu, consilier local independent al municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan