Mihai Babiţchi: „COMASAREA ALEGERILOR, între tăgadă şi adevăr.”
Este bună sau nepotrivită?! Modificarea Legii 215/2001 prin asumarea răspunderii Guvernului a atras din partea opoziţiei (şi nu numai) critici acerbe, întrucât aceasta a considerat-o un demers discreţionar, unilateral şi antidemocratic. Pentru a sensibiliza societatea civilă asupra „pericolului vicierii democraţiei”, USL nu a precupeţit nimic din recuzita politică de la limbajul public, violent agresiv, până la depunerea – fără sorţi de izbândă – a unei moţiuni de cenzură. Să încercăm obiectiv, cu calm, să vedem care este adevărul şi ce se ascunde în spatele perdelei de fum retorice lansate de P&A.
Principalul argument pe care a marşat opoziţia când a contestat comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este recomandarea Comisiei de la Veneţia în „Codul de bune practici electorale”, potrivit căreia modificarea unei legi electorale nu se poate face cu mai puţin de un an înaintea alegerilor. Al doilea argument a fost invocarea art.26(1) din Legea 215/2001 care precizează că „mandatul primarului, consiliului local, respectiv al consiliului judeţean este de 4 ani”. Subţire argumentaţie! Pentru că atât Convenţia de la Veneţia cât şi legea administraţiei publice locale subliniază că în anumite cazuri – război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav – mandatul aleşilor, fie ei parlamentari sau locali, se poate prelungi. Ei bine, sunt convins, chiar şi sprijinitorii fanatici ai opoziţiei vor fi de acord că o criză economică mondială, care a pulverizat nivelul de trai în majoritatea statelor lumii şi a lăsat pe drumuri milioane de familii, inclusiv în România, reprezintă o calamitate naturală, respectiv un dezastru. Care presupune măsuri de excepţie din partea autorităţilor. Este foarte adevărat că întreaga strategie critică a cuplului Crin Antonescu – Victor Ponta se bazează pe ignorarea totală a crizei mondiale, ca sursă pentru vicisitudinile economiei româneşti. A devenit celebru comentariul analistului Cristian Câmpeanu de la „România liberă”, care explică „logica” strategiei mediatice a USL: „România are probleme. Dacă criza nu există, e vina lui Băsescu!” or „Criza nu există, deci e vina lui Băsescu!”.
Dincolo de reducerea cu circa 24 milioane euro a cheltuielilor de organizare, suprapunerea alegerilor va determina practic scăderea blocajelor din administraţie, respectiv a pierderilor economice colaterale, invizibile pentru opinia publică şi va determina în mod cert o prezenţă mai mare la urne. Ceea ce este evident în interesul democraţiei. Pe de altă parte a susţine că această comasare este în avantajul PDL prin joncţiunea dintre primarii partidului şi candidaţii la Parlament este curată ipocrizie. PSD, PNL şi PC au împreună mai mulţi primari decât PDL, lucru bine cunoscut de alianţă. Dar cel mai mult va avea de câştigat acţiunea de primenire a clasei politice. Noua lege va crea insomnii multora, pentru că acordă candidaţilor o singură şansă, fără variante de rezervă. Acum nu mai e posibil ca cei care pierd la locale să-şi încerce norocul la parlamentare. Candidaţii de profesie din ambele tabere – de obicei personaje cu funcţii de conducere în organizaţiile locale ale partidelor – va trebui să deschidă uşa şi altor reprezentanţi, doritori să facă cu adevărat ceva pentru ţară şi nu doar pentru ei înşişi. Dispare astfel tentaţia celor mai puţin dotaţi de a căuta, cum se întâmplă azi, soluţii de viaţă în politică. Într-adevăr, noua legislaţie avantajează preşedinţii de consilii judeţene şi primarii dornici de un nou mandat. Aceştia nu vor mai fi concuraţi de parlamentarii existenţi, obligaţi să opteze pentru aceeaşi candidatură. Un alt efect benefic al cuplării alegerilor este că toţi candidaţii vor trage zdravăn pentru campanie nu cum s-a întâmplat până acum. După câştigarea alegerilor locale, aleşii au lucrat cu motoarele turate la jumătate pentru parlamentari. Deşi, trebuie să admitem, primarii şi şefii de consilii judeţene acţionează de obicei ca vectori de imagine şi amplifică votul pentru candidaţii proprii la parlamentare.
Reducerea cheltuielilor electorale este benefică şi pentru partidele politice. PSD şi PNL erau cât pe ce să fie executate silit acum câteva săptămâni, datorită cheltuielilor neplătite încă din campania prezidenţială din 2009. De pildă, Relu Fenechiu i-a reeşalonat lui Crin Antonescu o datorie de aproape un milion de euro. Deci una peste alta comasarea alegerilor a devenit necesară pentru toată lumea. Să nu uităm că această criză s-a născut din marea iluzie a Stângii europene şi americane că poţi consuma la nesfârşit mai mult decât produci. Sub ochii noştri se prăbuşeşte Europa socială şi pensionară iar politicienii sunt obligaţi să găsească soluţii viabile pentru a asigura generaţiei viitoare locuri de muncă pe măsura speranţelor acesteia. În România nu este dezastru nici economic nici politic, cum se întâmplă la toţi vecinii şi aceasta datorită măsurilor de austeritate înjurate de toată lumea. Sunt înjuraţi Emil Boc şi Băsescu dar ferească Dumnezeu ca ţara să ajungă din nou pe mâna unor populişti iresponsabili ca Ponta şi Antonescu.
Mihai Babiţchi
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor