Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

AMENZILE de circulație vor crește cu 31%, din 2018, dacă se va majora salariul minim. Sancțiunile pentru alcool la volan sau lipsa anvelopelor de iarnă pot ajunge până la 3.800 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Orice modificare adusă salariului minim atrage automat și modificarea cuantumului amenzilor rutiere. Astfel, dacă propunerea ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, de majorare de la ianuarie 2018 a salariului minim brut de la 1.450 la 1.900 de lei va fi aprobată de Guvern, atunci amenzile ar urma să crească cu 31%.

Potrivit articolului 98 din Codul Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc pe clase, în funcţie de numărul de puncte amendă aplicate. Un punct-amendă reprezintă, valoric, 10% din salariul minim brut pe economie, deci o creştere a acestui indicator aduce cu sine o creştere a amenzilor.

Astfel, mărirea salariului minim la 1900 de lei va face ca un punct de amendă să fie de 190 de lei.

Cele mai mici amenzi, cele aplicabile clasei I de sancţiuni, ca vorbitul la telefon, faptul că nu aţi semnalizat, sau nepurtarea centurii de siguranţă, ajung la 570 de lei (2 sau 3 puncte amendă).

Cele mai mari amenzi aplicate persoanelor fizice sunt din clasa IV, şi ajung la 20 de puncte-amendă, adică 3.800 de lei. Aici intră, spre exemplu, șoferii care depășesc viteza legală cu 41-50 km/h, cei care conduc sub influența băuturilor alcoolice (atunci când fapta nu constituie infracțiune), dar și cei care conduc o maşină a cărei inspecţie tehnică periodică a expirat sau care conduc automobile fără anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă ori polei.

Iată care sunt clasele de sancţiuni şi amenzile, potrivit Codului Rutier:
Clasa I: 2 sau 3 puncte-amenda;
Clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amenda;
Clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amenda;
Clasa a IV-a: de la 9 la 20 puncte-amenda;
Clasa a V-a: de la 21 la 100 puncte-amenda (doar pentru persoane juridice).

Președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu a declarat că dacă prevederile legislative care dau posibilitatea poliției de a aplica amenzi chiar și de 850 de euro pentru contravenții precum plimbarea cățelului pe locul din dreapta față, pentru geamuri fumurii, cauciucuri murdare sau aruncarea gumei de mestecat pe geam vor fi adoptate, atunci sanțiunile din România vor ajunge la dublul celor din Ungaria, unde sunt considerate extrem de mari.

„Dacă ne-am duce în 800 de euro am fi la dublul Ungariei unde amenzile sunt considerate foarte mari. Nu cred că șoferii vor accepta. E vorba de un triunghi care trebuie să fie în echilibru, starea infrastructurii, măsurile luate pentru prevenirea accidentelor accidentelor și veniturile”, a declarat Hagiu pentru DC News.

Acesta consideră că noile schimbări vor duce la proteste, iar Piața Victoriei nu va fi suficient de încăpătoare.

“Industria este sub șoc după măsurile fiscale. Dacă vor fi și șoferii supuși unui alt șoc, nu știu ce să mai zic. Cred că Piața Victoriei nu e suficient de încăpătoare și ar trebui să fie ce a fost în Islanda în 1997. Cine știe, știe”, a afirmat Hagiu.

Augustin Hagiu a mai afirmat că ”ce se întâmplă acum în economie pentru operatorii privați este un șoc” iar schimbările fiscale, creșterea accizei la benzină sau legislația muncii “au un impact puternic pentru transportatorii privați”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea