ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui funcționar public din cadrul Primăriei municipiului Aiud
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui LUKACS-SZIKRA EDITH, funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Aiud.
În urma verificărilor s-a stabilit că atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public (consilier la Direcția Economicã – Compartiment Buget-Contabilitate din cadrul Primãriei municipiului Aiud), potrivit fișei postului din 11 martie 2013, sunt în legãturã directã sau indirectã cu funcþia de economist, deținutã simultan cu funcția publicã în sectorul privat (în perioada 31 octombrie 2013 – 09 aprilie 2015), încãlcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.
Persoanele menționate au încãlcat urmãtoarele prevederi legale:
· art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, potrivit cãruia „(1) Calitatea de funcþionar public este incompatibilã cu exercitarea oricãrei alte funcþii publice sau calitãþi decât cea în care a fost numit, precum ºi cu funcþiile de demnitate publicã. (2) Funcþionarii publici nu pot deþine alte funcþii ºi nu pot desfãºura alte activitãþi, remunerate sau neremunerate, dupã cum urmeazã: lit. a) în cadrul autoritãþilor sau instituþiilor publice”;
· art. 96, alin. (1) din Legea nr.161/2003, potrivit cãruia „Funcþionarii publici, funcþionarii publici parlamentari ºi funcþionarii publici cu statut special pot exercita funcþii sau activitãþi în domeniul didactic, al cercetãrii ºtiinþifice, al creaþiei literar-artistice. Funcþionarii publici, funcþionarii publici parlamentari ºi funcþionarii publici cu statut special pot exercita funcþii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legãturã directã sau indirectã cu atribuþiile exercitate ca funcþionar public, funcþionar public parlamentar sau funcþionar public cu statut special, potrivit fiºei postului”;
· art. 115 din Legea nr.161/2003, potrivit cãruia „Alte cazuri de incompatibilitãþi ºi interdicþii sunt cele stabilite prin legi speciale”;
· art. 34, alin. (3) din Legea nr.188/1999, potrivit cãruia „Înalþii funcþionari publici ºi funcþionarii publici de conducere pot candida pentru funcþii de demnitate publicã numai dupã încetarea, în condiþiile legii, a raporturilor de serviciu”;
· art. 32 din Legea nr. 176/2010, potrivit cãruia „ […] Dispoziþiile prezentei legi se completeazã cu cele […] ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcþionarilor publici, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, […] dacã acestea nu sunt contrare prezentei legi ºi Legii nr. 161/2003, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.
„Persoana […] fațã de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor