Problemele de sănătate provocate de stresul de la muncă, neglijate de angajatori
Problemele de sănătate provocate de stresul de la muncă nu discriminează pe nimeni. Indiferent de job-ul pe care îl ai, stresul nu te-a ocolit și, cu siguranță, ai la activ multe nopți nedormite.
„Se vorbeşte în companii despre rezultate, cultură organizaţională şi performanţe, însă se ignoră nevoile emoţionale esenţiale ale fiecăruia dintre noi. Care fac posibile rezultatele fără un cost emoţional uriaş şi nesănătos. Nevoi care ne dau siguranţă. Fără de care nu suntem motivaţi. Frica, vina şi teama sunt folosite ca forme de control în relaţiile de muncă, din păcate, prea des“, explică Domnica Petrovai, psiholog clinician.
De asemenea, mai spune specialistul, promovarea şi susţinerea sănătăţii mintale la locul de muncă înseamnă relaţii sănătoase de muncă, înseamnă cooperare şi colaborare, înseamnă încredere. Însă, dacă ne gândim că 70% dintre adulţi au un comportament problematic cauzat de mecanismele de protecţie, un training de comunicare nu va rezolva problemele.
„Sănătatea mentală la locul de muncă înseamnă recunoaşterea dificultăţilor în sfera sănătăţii mentale, cum este depresia sau anxietatea şi înseamnă accesul la servicii directe de consiliere psihologică pentru angajaţi. Depresia şi anxietatea nu dispar de la sine, nu sunt semne de slăbiciune sau ruşine. Stigma asociată acestor tulburăriu prin care trecem aproape cu toţii face ca accesul la serviciile de sănătate mentală să fie redus“, conchide Domnica Petrovai.
Cultura de business spune că îţi laşi problemele personale la uşa biroului, odată ce ajungi în companie. Anca Boalcă, psiholog clinician, spune că este o provocare pentru oricine să vorbească despre problemele emoţionale, chiar şi cu persoanele apropiate. Prin urmare, cu atât este mai greu să faci asta la locul de muncă.
„Pericolul este ca percepţia celor cu care lucrăm se poate schimba sau apare teama că ne putem pierde locul de muncă. Sentimentul de vulnerabilitate este greu de acceptat şi mult mai dificil atunci când eşti nevoit să-l manifeşti faţă de anumite persoane cu care nu ai legături emoţionale profunde“, spune medicul. Potrivit declaraţiilor sale, următorul trend în materie de management în companii impune colaborarea cu un psiholog clinician sau psihoterapeut.
Atunci când nu te simţi apt pentru a-ţi duce la bun sfârşit îndatoririle, dar continui să lucrezi într-un mediu stresant, poţi afecta buna funcţionare a companiei.
Tulburările psihice ale angajaţilor îi afectează şi pe colegii lor de muncă. „Atunci când nu te simţi apt pentru a-ţi duce la bun sfârşit îndatoririle, dar continui să lucrezi într-un mediu stresant, poţi afecta buna funcţionare a companiei“, explică psihologul Horaţiu Sima. El dă exemplu unei persoane care suferă de atacuri de panică, care îşi cunoaşte diagnosticul, însă nu ia măsuri pentru a-l ameliora.
„Dacă eşti, să spunem, conducător auto şi ai ghinionul să ai parte de un atac de panică în timpul serviciului, poţi produce daune atât ţie cât şi instituţiei pentru care lucrezi. Tulburarea psihică se produce atunci când apare un dezechilibru emoţional în viaţa individului. Relaţiile lui cu ceilalţi sunt afectate şi productivitatea sa scade“, zice specialistul.
Psihologul Keren Rosner a observat că, în ultima perioadă, din cauza vieţii stresant şi a provocărilor de zi cu zi, tot mai multe persoane dezvoltă anxietate, atacuri de panică, depresie, diverse tulburari afective sau de comportament. „Este un adevăr că jumătate din bolile pe termen lung sunt legate de problemele de sănătate mintală. Afectează capacitatea de a lucra însă cu toate acesta cu sprijinul potrivit persoanele cu probleme de sănătate mintală se pot bucura de oportunităţi şi pot prospera la locul de muncă“, spune ea.
Psihologul recomandă ca aceste persoane să se ferească să-şi nege stările prin care trec, şi să treacă peste teama de a fi excluşi, concediaţi sau neînţeleşi. „Sănătatea mintală începe să fie un subiect important la locul de muncă şi este foarte bine să devină o preocupare pe agenda angajatorilor. Cu cât vor alege să vorbească pe acest subiect, vor face schimbări pozitive în firma lor“, mai spune Keren Rosner.
28% dintre angajaţi sunt afectaţi, la nivel european, de stresul la locul de muncă.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan