Rămâi conectat

Sport

Dâlbea a devenit liber de contract, Poverlovici aşteaptă decizia comisiei FRF!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fostul căpitan unirist Răzvan Dâlbea a devenit liber de contract şi poate să-şi aleagă viitoarea destinaţie. Mijlocaşul aiudean ajuns la Alba Iulia în 2006 nu duce lipsă de oferte, de serviciile sale interesându-se echipe precum CS Mioveni, Unirea Urziceni, ACMU Poli Iaşi, Săgeata Stejaru sau CSM Rm Vâlcea (recent formaţia din Zăvoi a înaintat o ofertă pentru un alt unirist, atacantul S. Mureşan, propunând suma de 5000 euro). „Am aşteptat să devin liber şi acum o să mă decid încotro merg. Dacă nu va fi în prima ligă, atunci prefer o echipă care să-şi propună promovarea din Liga a 2-a. Deocamdată nu ştiu sigur care va fi viitoarea destinaţie”, a precizat Dâlbea. Jucătorul în vârstă de 29 de ani şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract deoarece nu şi-a primit banii pe ultimile luni (a acumulat 6 rate neplătite) şi a fost exclus din lotul albaiulian în luna octombrie (înaintea partidei din etapa a 10-a, cu CSM Rm. Vâlcea). „Din lipsă de resurse financiare, n-am mai făcut recurs în cazul său, au trecut cele 60 de zile regulamentare interval în care trebuia să plătim şi astfel Dâlbea e liber”, a comentat Nicolae Lupu. De asemenea şi fundaşul Andrei Poverlovici aşteaptă ca astăzi, 6 ianuarie, comisiile abilitate din cadrul FRF să se pronunţe şi în cazul memoriului său. „Cazul se va judeca dacă nu joia aceasta, cel târziu în cursul săptămânii viitoare şi am speranţe că va fi o decizie favorabilă”, a afirmat Poverlovici, aflat foarte aproape de a ajunge, ca şi Dâlbea sub comanda lui Şunda.
lÎn aşteptarea banilor salvatori
Transferul lui C. Cristea la Pandurii a reprezentat colacul de salvare pe termen scurt pentru „alb-negrii” ce au primit o rată contractuală la finele anului trecut, dar în continuare, în privinţa returului, nesiguranţa financiară planează asupra fostei prim-divizionare. „Avem nevoie de o sursă de venit sigură, să stabilim bugetul, să ştim pe ce ne bazăm. Pe piaţă sunt foarte mulţi jucători liberi şi antrenori, dar nu putem începe negocierile până nu identificăm resursele financiare pentru viitor”, a admis preşedintele executiv. Acesta susţine că pe lângă V. Ignat şi N. Stanciu (ce vor susţine probe în Scoţia), tatonări pentru eventuale transferuri sunt şi pentru S. Mureşan, Selagea sau Bucurică (aflat în vizorul Astrei Ploieşti). O soluţie pentru redresarea Unirii ar fi o nouă implicare a autorităţilor locale şi judeţene în susţinerea grupării albaiuliene, care condiţionează sprijinul necesar în primăvară prin revenirea lui Marian Sarmeş într-o funcţie oficială în cadrul clubului din Cetatea Marii Uniri. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea