Rămâi conectat

Sport

Liga a 3-a, Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 1-3 (1-0) | Trupa de sub Drăgana a întors scorul la reluare și este noul lider!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a întors scorul după pauză la Dej, câștigând cu 3-1 (0-1), prin golurile lui Itu (55, din apropiere, la pasa lui Măd. Popa) și Făgărășanu (59, 83), după ce gazdele conduceau la pauză prin reușita lui Boje (44, după o acțiune splendidă individuală de peste 70 de metri), împotriva cursului jocului. Prin această victorie, trupa de sub Drăgana este noul lider al Seriei a 5-a.

Gruparea de sub Drăgana a făcut un act secund excelent, „veteranul” Itu, mutat în atac (o decizie inspirată, ce a dat roade, la fel ca la Recea), a dat tonul revenirii cu prima sa reușită stagională, iar golgheterul seriei, Andrei Făgărășanu și-a trecut în cont o dublă și a ajuns la „cota” 12 în această ediție, după două runde în care nu a înscris.

*Călin Moldovan: „Meci la discreția noastră”

Meci la discreția noastră, am dominat tot jocul, am mai avut două bare prin Sorian și Făgărășanu, pe lângă o sumedenie de alte ocazii. Sunt mulțumit de joc, exceptând faza în care am primit gol și de rezultat. Ne-am atins obiectivul, ne-a interesat victoria, nu să ajungem pe prima poziție„,  a punctat antrenorul Călin Moldovan, echipa sa strângând 10 puncte în ultimele 4 confruntări.

89 – Fază spectaculoasă la poarta Unirii. Sorian pasează pentru Făgărășanu, peste apărarea Unirii, însă fotbalistul care a reușit azi o “dublă” a trimis în bară.

83 – GOL Metalurgistul. Negrescu scapă pe partea dreaptă și pasează excelent pentru Făgărășanu, care înscrie pentru 3-1 cu un șut plasat.

 

76 – Ocazie mare pentru Unirea Dej. Paul Bogdan a fost la un pas să egaleze, dar șuțul său a fost respins de lângă bară de portarul Crivăț.

75 – Florin Blaj trimite puternic, însă balonul merge mult peste poarta Cugirului.

62 – Oaspeții controlează ostilitățile, în timp ce dejenii nu se regăsesc după primirea celui de-al doilea gol.

59 – GOL Metalurgistul. Oaspeții întorc scorul în doar patru minute, după ce Făgărășan a punctat și el în poarta apărată de Szekely.

55 – GOL Metalurgistul. Sauca centrează de pe partea dreaptă, iar Itu trimite în poartă, din 5 metri, și restabilește egalitatea.

46 – A început repriza secundă.

45 – Pauză pe stadionul din Dej: 1-0 pentru gazde.

44 – GOL Unirea Dej. Contrar evoluției meciului, dejenii înscriu la prima lor ocazie de gol. Boje profită de o deviere norocoasă, trece de patru adversari și îl învinge pe Crivat.

37 – Saucă îl găsește excelent pe Popa în zona punctului cu var, dar decarul trimite la o palmă de bara din stânga portarului Unirii.

28 – Sorian execută o lovitură liberă din marginea careului mare, lateral dreapta, însă Szekely e la post și scoate de sub trasversală.

24 – Taban primește în centrul careului, dar șuțul său în forță ratează ținta.

21 – Oaspeții au posesia și sunt mai prezenți în jumătatea adversă.

15 – Afrapt își încearcă norocul cu un șut din marginea careului mare, fără succes pe tabelă.

7 – Sorian execută un corner, de pe partea stângă, direct pe poarta și lovește bara. Mingea este respinsă cu noroc de Szekely.

1 – A început meciul de pe Stadionul Municipal Dej.

FC Unirea Dej: 27. Szekely, 24. Podină, 6. Kovacs, 15. Ndi, 3. Plăian, 11. Papp, 18. Blaj Fl., 94. Ferhaoui, 5. Blaj Al., 8. Sătmar, 20. Boje. Rezerve: 1. Giurgean, 10. Muntean, 19. Popescu, 7. Bogdan, 39. Kocsis, 21. Obreja, 26. Chiorean. Staff tehnic: Fabian Băieșu, Adrian Nalați, Ionuț Podină, Constantin Bădan.

Metalurigistul Cugir: Crivăț – Bold, Negrescu, Itu (81, Neagu), Vărărean – Șaucă, Măd. Popa, Tăban (46, Șt. Radu), Afrapt (70, Cioban) – Sorian – Făgărășanu (88, Codrea); Rezerve:  Bănică, Udrea, Oltean. Antrenor: Călin Moldovan.

Înaintea partidei de sâmbătă, ora 15.00, de pe „Municipal”, contând pentru runda a zecea a Ligii a 3-a, Unirea se plasează pe a 12-a poziţie (7 puncte), iar gruparea de sub Drăgana se situează pe locul secund (19 puncte), la egalitate cu liderul Performanţa Ighiu. Ultima dispută directă, la Cugir, în penultima rundă a ediţiei precedente, a însemnat o victorie surprinzătoare a dejenilor (scor 2-1).

În runda următoare, cugirenii stau şi apoi urmează o altă deplasare, la Tăşnad. Prin jocul rezultatelor Metalurgistul poate ajunge iarăşi pe prima poziţie dacă va câştiga la Dej, iar pe „Cetate”, în derby-ul judeţean, Performanţa nu învinge Industria Galda.

Sursa text-foto: dej24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare Rezultat excelent pentru sportul din Alba, realizat la Târgu Mureș, unde CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare! Este practic cea mai importantă realizare a clubului albaiulian, de la înființare, CSM Unirea Alba Iulia aducând în panoplie un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea