Sâmbătă, Unirea Dej – Metalurgistul Cugir | „Roş-albaştrii” pot profita de degringolada amfitrionilor
Dejenii sunt în degringoladă, cele trei eşecuri consecutive producând plecarea antrenorului Alpar Meszaros (interimatul fiind asigurat de Fabian Băieşu, ajutat de jucătorii Ionuţ Podină şi Adrian Nalaţi). Înaintea partidei de sâmbătă, ora 15.00, de pe „Municipal”, contând pentru runda a zecea a Ligii a 3-a, Unirea se plasează pe a 12-a poziţie (7 puncte), iar gruparea de sub Drăgana se situează pe locul secund (19 puncte), la egalitate cu liderul Performanţa Ighiu. Ultima dispută directă, la Cugir, în penultima rundă a ediţiei precedente, a însemnat o victorie surprinzătoare a dejenilor (scor 2-1). „Nu discutăm de revanşă, acum este cu totul altă conjunctură. Nu ne interesează locul întâi, ne propunem doar să cucerim cele trei puncte în această deplasare. Mergem la Dej să câştigăm, abordăm partida la victorie, ca şi celelalte întâlniri, să vedem dacă vom şi reuşi”, a declarat antrenorul Călin Moldovan, ce nu poate conta pe Şuteu şi Scurtu – absenţi până la finalul turului. Prin jocul rezultatelor Metalurgistul poate ajunge iarăşi pe prima poziţie dacă va câştiga la Dej, iar pe „Cetate”, în derby-ul judeţean, Performanţa nu învinge Industria Galda
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale