Acțiune comună Poliție – RAR, pe DN 1, sectorul Aiud – limita județului Cluj: amenzi de peste 40.000 de lei, 4 certificate de înmatriculare retrase și 5 permise de conducere reținute
Acţiune comună a poliţiştilor Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale Europene, Compartimentelor Rutiere din cadrul Poliţiilor Aiud şi Teiuş, precum şi a poliţiştilor Secţiilor de Poliție Rurală Ocna Mureş şi Aiud, in colaborare cu reprezentanții RAR Alba.
La data de 19.09.2017, între orele 07.00 – 11.00, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – BDNE, Aiud, Teiuş şi Ocna Mureş, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe DN 1, sectorul Aiud – limita jud. Cluj, o acţiune ce a avut ca scop reducerea riscului rutier si impunerea unui climat de disciplina in rândul participanților la trafic.
Cu această ocazie au fost aplicate 125 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 43120 lei, din care 97 pentru viteză, 4 pentru depăşire neregulamentară, o sancţiune pentru alcool, 4 pentru defecțiuni tehnice şi alte 19 sancţiuni conform prevederilor OUG 195/2002.
Totodată, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 5 permise de conducere, dintre care, un permis pentru alcool şi 4 permise pentru depăşire neregulamentară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan